Prieteni dragi, fane şi hateri, drag auditoriu atent, cu ochii în telefoane. Am aşteptat momentul ăsta cu codul de procedură penală deschis pe masă. Am tot sperat că n-o să vină, că o să o mai putem lungi, măcar până-n sesiunea de toamnă, când putem recicla iar glumele cu restanţe, la care toţi studenţii râd, deşi nu-şi dau seama că nu e nimic de râs. Că de fapt în capul nostru se aud hohote de plâns de fiecare dată când mai primit un haha la postarea cu John Snow care întreabă: „Când îs contestaţi(i)le?”. Fiindcă ştim că mulţi dintre ei o s-ajungă în locul ăstora de-au făcut azi dintr-o zi ploioasă şi vântoasă de mai, Ziua Z.

Pretini dragi, băi pseudomagistraţilor aka avocaţii statului: dacă noi am lucra dosarele din birou cum începeţi voi u.p-urile in personam ne-am primi şuturi în dinţi de la clienţi cu cardul de debit cu care ne plătesc biţcoinii. Când faci colinde cu „deschide, Poliţia!” în mijloc de mai, fiindcă a dat şefu’ adunarea dosarelor vechi de prin sertare, numa’ şi numa’ să arate el că e mai bun decât contra-catindatul său la magiunul din cămara anti-mafia, ar trebui să te-aştepţi să te bată ăl de sus. Dar cum ăl de sus nu le mai are cu CPP-ul, fiindcă acum e ocupat cu gdpr-ul pentru datele cu caracter personal ale ălora de se roagă să intre în rai, e clar că trebuie să ne întoarcem la o analiză mai pământeană.

Cum ar veni, unde vai şi amar mai e statul de drept, statul la serviciu şi statul la coadă la registratură? V-am dat ceaţă, ş-ai? Adică pe bune, un pic de ruşine nu se mai găseşte prin Parchete încât, cu un minim de efort, să nu se prindă măcar publicul că te-ai dat după condamnaţi pe care i-ai lăsat să doarmă liniştiţi de ceva vreme bună? Termen rezonabil, proces echitabil, celeritate, ăstea ce-s? Ingrediente pentru un dressing la ciorba de burtă? Ce dracu băieţi, n-am absolvit toţi dreptul la cantina primăriei.

Aşa c-am zis în redacţie că noi ne băgăm ceva în ea de Justiţie. Ceva de sorginte vegetariană, nu săriţi. Şi închidem dracu prăvălia, că nu mai rentează. Nici chef de mişto-uri nu mai avem. Ne stau glumele-n gât când vrem să le facem. Fiindcă ne-am prins de ceva vreme că nu mai e de râs. Şi v-aţi prins şi voi de asta din ritmul în care mai glumim.

Şi nu vă zicem asta ca să plângeţi după noi. Nu. V-o zicem ca să plângeţi după statul de drept pe care, tragem noi concluzia, de fapt, nu l-aţi avut niciodată. Sau dacă el a existat a fost avortat la o margine de drum de nişte mascaţi care v-au ridicat şi v-au băgat în dubă fiindcă aţi fumat un joint în clasa a 12-a. Şi acum sunteţi la cantina şcolii, la întâlnirea de 23 de ani. Sau de 23 august 1944.

#noinumairezistăm