Dacă eram în Game of Thrones  ţipam că „vine iarna” peste studenţi şi o să ajungă toţi nişte white walkers. Că zombie au început să fie încă din presesiune. Dar cum noi – spre deosebire de ei – suntem aşezaţi cu picioarele pe pământ, ne dăm seamă că deşi om fi pe tărâmul DNA ori DIICOT, clar nu suntem ăi dincolo de zid.

Deci nu. Nu vine iarna. O venit deja. De fapt… aproape că o şi trecut. Ce vine însă este sesiunea. Sau stresiunea. Sau presiunea… că dacă nu îşi iau ălea 120 de credite restanţă la anul se vor îmbrăca de la Metro în loc de Zara. În mod evident ne referim la studenţi. Nu la white walkers. Că ăia nu se îmbracă de la Zara. They just do not give a fuck!

Noi am avut multe postări despre momentul acesta tragic din viaţa studenţilor (aci, ori aci, ori aci). Nici nu mai ştim ce să scriem. Avem impresia că le-am scris deja pe tăte.

Şi totuşi. Am auzit pe surse că în ABC-urile din preajma căminelor nu mai există bere la PET. Cică o cumpărat-o studenţii pe toată pentru a nu ajunge chiar înainte de examen să fie tentaţi să meargă să cumpere bere. Motivul ar fi acela că le mănâncă din timpul lor preţios. Nu mai bine e berea gata cumparată şi depozitată în chiuvetă? Oricum de chiuvetă nu este nevoie cât e sesiune. Că doar cine se spală în sesiune e considerat tocilar din ălă de şi-a permis să înveţe în timpul anului. Nu-i aşa? Ăia de-s şmecheri miros frumos în timpul anului prin cluburi, după care put nasol până în restanţe.

Adevărul este că ne place să-i vedem stresaţi pe Facebook. Ei spun că doar atunci când sunt stresaţi intră pe Facebook. Noi credem că tăt timpul sunt stresaţi, din moment ce tăt timpul îi vedem online.

Noi zicem că o să fie bine. Mai ales pentru ăi din anul 7. Dacă au rezistat atât de mult, înseamnă că au stofă… rezistentă la intemperii. Iar pentru cei care sunt abia la primele încercări… nicio grijă. Peste câţiva ani ne vom referi şi la voi.

Nu scapă nimeni! Ca-n filmele lui Tarantino! Sââânjeeeeeeee!