Cică Justiţia e oarbă. Ş’ de multe ori vedem şi consecinţele. Asta-i clar. De la cauză la efect. Da’ cum rămâne cu restu’ simţurilor? Vorba aia: văz ca văz… da’ auz? Ş’ ui’ aşe m-am gândit eu c-ar trebui niţel insistat asupra ăstui din urmă aspect. Despre auzul şi percepţia Justiţiei, prin trimiteri clare la pledoariile loierilor.

Primu´ exemplu. Cică un loier ţinea musai musai să-şi înceapă pledoaria măreaţă. Da’ fix în momentu-n care se pregătea să silabilească prima muţănie, se aude pe fundal: următorul!

Ăl de-al doilea exemplu. Un alt loier, aşteaptă ca parchetu’ să gate de raşchetat cu inculpatul pentru a putea pune şi el concluzii pă fond. Se uită pe schiţa înfiptă într-o coală A4, după care priveşte lung în ochii goi ai instanţei. Nu apucă însă să schiţeze vreun gest oratoric, că onorata îi şi pregăteşte terenul – arătându-i totodată limitele dezbaterii: succint, domnu´ avocat!

Prima concluzie. Când simţi trebuţe din aiestea pe propria-ţi piele, îţi vine să renunţi la loiereală şi să te faci spân cocoţat pe tronu´ ăl´ de lemn din fundu’ sălii unde se execută speranţe pe bandă rulantă. Pare hilar, dar este al dracu´ de trist. Cică parchetu’ poate să-şi expună punctul de vedere cât vre´ dânsu’. Ş’ mai poate şi să-şi pregătească terenul după bunul plac, pe parcursul unei urmăriri penale rulate mai mult decât o Dacia 1310. În contrapartidă, loieru’ nefericitului ajuns în faţa instanţei (fie el putred de vinovat ori fraier de nevinovat) trebuie să fie succint şi să se aştepte în orice moment ca instanţa să-l oprească intempestiv şi să-i ţîpe cuvântu´ pă fond următorului loier ce urmează să fie întrerupt.

A doua concluzie. Stat de drept? O laie! Credeţi că există situaţii mai triste d’-atât? Evident că există. Mă refer aci ni’ la acele momente-n care instanţa te lasă să grăieşti la nesfărşit fără să recepţioneze vreo iotă. Ochii goi şi mintiuca neconectată la pledoarie sunt principalul motiv pentru care nu-mi place deloc (da´ deloc) să mă trezesc dis-de-dimineaţă.

Sincer, nici nu înţeleg de ce mai există pledoarii orale. Ar trebui ca loierii să se prezinte în instanţă doar pentru a înmâna concluziile scrise. Concluzii pe care evident nu le citeşte nimeni în afară de loieru´ care le-o tocmit, atunci când îşi pregăteşte recursul pentru lipsa motivării hotărârii.

Dezbaterea pe fond. Care-i scopul întâlnirilor de grup pe tema ”arestul preventiv pentru to(n)ţi” dacă soluţia se dă oricum sub efectul somniferelor?

Alo! Să o trezească careva pe onorabilă, că loierii îşi gată minteni pledoaria. Sau mai bine să nu ne facem griji, nu? Că motivarea va semăna oricum izbitor de mult cu precedentele. Aştept şi eu să vină o instanţă fair-play care să pună o notă de subsol unde să scrie ”pentru exact aceleaşi motive, a se vedea restul jurisprudenţei de unde s-o dat copy-paste pentru prezenta”. Poate aşa am putea şi noi loierii să încasăm onorariul de la client, iar aiesta să primească anexat la factură motivarea instanţei ce urmează s-o primească în viitoru’ apropiat. Pe urmă, noi nu ne mai prezentăm în instanţă, iar clientu’ merge direct la mititica.

Atât! Fără costuri din partea statului şi fără timp pierdut în zadar.

Am zis!