Că tot ne bătea pe noi gândul să zicem vreo două sau vreo nouă de Institutul de Bune Intenţii, care ia bani loierilor stagiari să-i înveţe ce se presupune că n-au asimilat în şcoală, motiv pentru care li se dă la fiecare intrare la cursuri calciu şi magneziu (pentru o mai bună asimilare, v-aţi prins). După cum bine ştim, în orice instituţie artificial creată (nu aveam nevoie de INPPA sau nu de un astfel de, dar despre asta vom vorbi serios în alt serial) se există şi tot felul de sindroame.

Noua noastră redactoriţă, Costella Robarossa, ne vorbeşte, infiltrată fiind în sus-numitul institut, despre unul dintre acestea.

Mi-i greaţă până la tuse.

Nu de tăt. Nu de tăte creaturile nezburătoare şi  dezblănite, nici chiar de sisteme juridice ce te ţin în întuneric cu roba peste legăturile sinapselor asemeni unui Hijab care vrea să „protejeze” contra instinctelor sexuale deviante ce nu pot fi ţinute în pantaloni. Nu de Romney, nici de Paul Ryan, nici de procurorul cu găuri în cap şi devieri comportamentale care îţi mânjeşte patologic verbe ce le proiectează aproape epileptic şi spumos cum e acolo cu justiţia şi cu statutul tău de bleguţ avocat stagiar.

Dar mi-i viscerală greaţă de avocaţii întâmplători. Fix ăia delusional. Imperativ de delusional, care mai şi îmbracă chipul unor muieri fustrate (nu-s nici classic sexist, nici misogină). Îi aşa o treabă la muieri, ele şi-o etalează amplu şi dominant şi lipsite de versatilitate. Când îs frustrate, suprapus cu domeniul de activitate drept penal (cu sechelele lui), devin pur şi simplu nesimtiţe. Nu tăte, vă rog! Una, una unică şi irefutabilă pe care INPPA-ul, drag şi boieros (glumesc cu amândouă adjectivele), o venerează, o idolatrizează, şi mi-o bagă ca tranchilizantul pe gâtul unui instituţionalizat.

Şi aproape că nu mi-i nici cald, nici rece că ştii, că nu ştii fragă de penal. Că obosesc şase ore stând cuminte şi simulând luatu’ de notiţe numa’ ca tu să-ţi răspunzi singură la pseudo-challenge-uri speţioaso-juridice pe care nu li-o înjghebat indepentent şi imparţial nici mintea ta neprolifică (nu neproliferată, dar nici cu aluzii la Profiterol), ci pe care ţi li-o afumat mirobolanta instanţă, Dumnezeu s-o aibă în iluminarea sa. Dar îmi pasă că în amplul tău complex uman, nul, irelevant şi comun, îmi ofensezi colegii. Ăia care te şi execută şi ruşinos şterg parchetul (aka podele, nu Cladirea Parchetului) cu tine că n-o pre’ ai cu penalele.

Şi ca observator impersonal, obosit şi decojit de politeţuri, aproape că nu mi se închide gura de lipsa de aer în plămâni când i te adresezi regeşte cu alde „***********” (expression may lead to identification), în verbalizarea ta publică. După ce te-o taxat pentru superficialitate şi iluzia cunoaşterii şi mai devine şi „************ *********” (expression may lead to identification) şi i te şi adresezi întinzînd mână finuţă în dispreţ şi fluturând cu arătătorul vectorian, care la fel de bine ar putea să urmărească mai diligent Codul şi să-ţi facă o favoare calitativă.

O fi el mascul, oi fi eu feministă, da’ data viitoare, la promiţătorul siropos curs, îţi pot acorda, public, o lecţie de f*ucking manners. Basic, primitive manners. Nu de aia că am avut acelaşi compost digestiv-rezidual la bază (doamne feri să fie aşa!), ci de aia că nu îndrazneşti să-ţi proiectezi frustrările compentenţei şi ratei derizorii de succes a recursurilor în materia aresturilor preventive faţă de ei, colegi ţie şi mie, care din whatever unnatural reasons au aterizat acolo şi care don’t deserve atitudinea ta fermierică (vroiam sa scriu feerică? Nu, nu.)

Aşadar, drag INPPA, grow an ethical code, şi nu-mi trimite orice cioban să îmi ţină discurs despre „mie nu mi se pare interpretabil, nu sunt de acord” şi să-mi dai motive să prioritizez in my hatred speech pe cel pledând între public şi Măria Sa Instanţa, şi nu pe cei care se cred primii după Dumnezeu. Iar theatrical lines precum „să vedem la ce nivel discutăm” să le cenzurezi cu maturitate şi nu cu motive de a prescrie medicaţie. Eu nu m-am cioplit avocat să fiu îngreţoşată ŞI de complexele dumnezeistice ale consuratelor. I’m enough cu nenea procuror şi tanti judecătoreasă. All this shi*t exceeds my drug prescription.

Elementary, my dear Watson,

Costella.