Astăzi: Plângerea împotriva tergiversării soluţionării d.u.p-ului.
Nu vă temeţi, nu ne-am reprofilat pe literatură porno-horror. Doar că bancul acela cu biciclistul care a picat şi şi-a spart ouăle (“Şi organu’?!”) şi organu’ era la telefon, ne-a inspirat acest titlu. De fapt, vorbeam despre organul de urmărire penală. Ca să fim bine înţeleşi.
În lungile noastre aşteptări după soluţii de neupe sau seupe sau, din contră, de trimitere în judecată, mintea ne zburdă pe meleaguri fanteziste, fiindcă se ştie că noi, ca castă – casta avocaţilor, încasăm mulţi bani şi nu facem mai nimic toată ziua. Cu toate astea, măcar pe meleagurile fanteziste în care ne adăpostim şi în care mai găsim şi corupţi sau dealeri de droguri cercetaţi în stare de libertate dăm şi de soluţii pentru a ne scurta aşteptarea.
Bunăoară, vorba mai multor clasici în viaţă, am observat că, în unele cazuri, plângerea de tergiversare a soluţionării unui dosar dă roade. Mai deunăzi, când fânul aproape că trebuia cosit a doua oară şi ne băteam coasa în acest sens, am trimis o plângere de gen la nişte simpatici urmăritori penali de pe meleaguri mai rurale. Nu minusculă ne-a fost mirarea când am primit, după un anumit interval legal de timp, două plicuri: unul cu neupeul mult dorit; al doilea cu respingerea plângerii de tergiversare, printr-o rezoluţie datată cu două zile mai târziu decât prima. Cel mai simpatic a fost motivul respingerii: plângere rămasă fără obiect. Adică vedeţi voi, cei neştiutori ai legii, băi, ignoranţilor, eu, Organu’, dau rezoluţiile în ce ordine vreau eu!
Ceea ce probabil n-a înţeles parchetarul în cauză e că de fapt soluţionarea dosarului era scopul plângerii. Ca urmare, puteţi vedea.
Vă aşteptăm în curând la un nou curs de tehnici speciale de supravieţuire în avocatură.
Noapte bună, copii!
PS: Nu toţi organele e aşa, mai e şi decât din acelea simpatice. Ca să fim înţeleşi, băi!
