…aţi auzit?

Vine minteni sezonul în care se plânge mai ceva ca în telenovele. Şi, culmea, nu din dragoste, ci din ură de carte. Sau unii ar spune că din dragoste – mai exact din lipsa ei.

Dar să ignorăm totuşi ce-ar spune unii că doar despre ei scriem aici şi, în general, nu ne face plăcere să ne fundamentăm strategia de caz pe argumentele favorabile venite din partea unor oameni pe care îi dorim loviţi de fulger.

Revenind. Vine sezonul în care toţi se plâng că stau închişi fie în casă, fie în bibliotecă şi tre’ să sublinieze tăt ce-i important – în verde, galben şi portocaliu. Şi cei mai mulţi ajung să sublinieze tăt, pentru că tăt pare important, din moment ce în sesiune se vede pentru întâia oară informaţia şi tătă pare nou-nouţă.

Şi se dau ei aşa… aparent închişi… la fel cum se dau alţii loviţi de soartă. Dar ştim cu toţii că nu sunt. Câte filme vezi în sesiune nu reuşeşti să vezi cumulat tăt anul universitar! Motivul principal? Clubu-i club, iar filmele-s pentru sesiune.

Ş’-apoi ajung cu câteva zile înainte de examen să-şi dea seama că materia pare interesantă, dar ar mai avea nevoie de câteva zile pentru a termina de colorat. Şi încep să sporească ritmul cu care colorează, până în punctul în care ajung să se concentreze doar pe colorat, cititul informaţiei fiind lasat de subconştient pentru perioada de restanţe.

Toţi aieştia, după examen, se plâng că-s sancţionaţi de tirani pentru motivarea insuficientă a punctului de vedere. Mereţ’ mă…!

Adevărul este că… vedem consecinţele în practică. Ajung oamenii ăştia iscusiţi în d’-ale coloratului să coloreze 70 de grile ce le permite accesul la INM-lobotomie, ajungând pe urmă să ofere aceleaşi motivări insuficiente din poziţia de JUDEU.

Alţii, care se cred mai street smart (vorba vine…)invocă alte pretexte ieftine ca pâinea Vel Pitar. Cică e nasol când tiranul nu te lasă să-ţi argumentezi propriul punct de vedere în ciuda faptului că deseori se invocă că totu-i relativ.

Ăştia ar trebui executaţi prima dată…

…nu cumva să scape.

Argumentul este unul elementar. Cât de prost eşti de nu realizezi că strategia nu ţi-o faci în funcţie de ce crezi tu despre lume, ci în funcţie de ceea ce urmăreşti şi mai ales în funcţie de ceea ce este dispus să-ţi ofere ăl’ căruia urmează să-i formulezezi tu cererea?

…deci, păstrează-ţi opiniile personale pentru acel moment în care vor avea şi o şansă de izbândă. Sau dacă nu, nu. Da’ asumă-ţi mişcarea. Cu alte cuvinte, dacă te crezi la fel de mingicar ca Hagi, nu te arunca în careu ca Inzaghi (asta pentru cunoscători).

Dincolo de ăştia, mai sunt ăi’ de nu reuşesc să iasă din propriul tipar şi prin urmare, fac în sesiune ce-o făcut tăt anul – învaţă pe rupte.

Sincer, nici de ăştia nu ne pre’ place. Da’ la fel de sincer, nu ne putem argumenta punctul de vedere. E mai mult aşa, o chestiune de principiu. Nu ne plac oamenii cu rezultate şcolare mai bune. Că există o mică şansă să se contureze o şi mai mică şansă de a deveni concurenţa noastră în viitorul foarte îndepărtat. Iar pentru noi, e suficient să concurăm cu propria persoană, nu avem nevoie de niciun alt imbold.

…că pe urmă, devenim pre’ performanţi.

Am zis!