Prin bunăvoinţa involuntară (da, există şi din asta, ce?!) a colegilor de la Wolters Kluwer care şi-au făcut şi blog (băgatu-l-am în Reader), ne-am gândit că poate la cel puţin unul dintre cei trei cititori ai blogului nostru i-ar prinde bine rubrica: Luaţi cu pită (v-am zis că ne place să inaugurăm rubrici). Ea se vrea o anunţătoare de chestii care ni se par nouă bune de citit, făcut sau mâncat din cât mai varii subdomenii juridice.

Astăzi, vă aducem de-a cunoaştelea că în noul număr al Revistei Române de Drept al Afacerilor, colegul Costaş (mai activ fie-i blogul) ne spune ce a zis Tribunalul Bihor într-o speţă despre: Deţinerea de produse accizabile în afara regimului suspensiv. Sancţiune contravenţională. Interpretarea greşită a legii. Şi nu vă spunem asta fiindcă am fi citit şi ne-am fi minunat de cât de colosală e toată discuţia. Dar titlul sugerează că ar fi una de nearuncat la coşul virtual al pseudoarticolelor gen proces-verbal de constatare (respectiv acele articole care constată ce au scris alţii şi se compun preponderent din copy paste-uri).

La final, dacă vă întrebaţi ce are titlul cu conţinutul articolului aflaţi că acelaşi lucru ne întrebăm şi noi când citim majoritatea titlurilor de presă. Staţi pe-aproape, o să abuzăm de această lecţie pe care jurnaliştii ne-o dau zi de zi.

PS: Nu am primit nicio sponsorizare de la W.K. să le facem reclamă la revistă. Da’ ar fi de bun simţ să primim. 🙂