Am primit şi reviewul lui Alexandru Boghean, care, fără să-l întrebăm, ne-a explicat de ce a ales poza din header: „De ce Arta Războiului? Pentru că o sticlă de whisky lângă ar fi însemnat că ne dăm bătuţi.” Mulţumim mult şi aşteptăm să curgă reviewurile în continuare.
„Iustopia: Welcome to the Machine” este o carte care m-a captivat de la început. E genul de scriitură care te face să verifici din când în când câte pagini mai ai rămase, fiindcă te temi să nu o termini prea repede. Personajele sunt individualizate foarte bine şi reuşeşti să empatizezi foarte uşor cu ele. Universul şi societatea cu tentă Orwelliană mi-au plăcut în mod deosebit. Dacă n-aş şti mai bine aş crede că e o satiră. Dar cu toţii ştim mai bine…
Pe Robi l-am perceput ca fiind într-un zbucium continuu. Chiar şi în victorie. E ciudat cum în ciuda cinismului pe care-l afişează, el este în esenţă un idealist. E cutumiar în Ro…Iustopia ca studenţii să treacă print-un „purging” de idealism privitor la noţiunea unui Stat dă drept. De obicei acest procedeu de epurare începe prin anii finali de facultate, cu expresii de genul: „Lasă tu teoria… În practică-i altfel”.
Cum am spus la început, firul narativ m-a captivat din start. Iniţial am avut o reacţie: „Nooo, this shit fo real??” Aşa că am încercat să atribui o faţă reală personajului principal. Dar mi-am dat seama curând că ar fi prima greşeală pe care o poţi comite când te apuci să citeşti cartea. Scopul ei nu este o vânătoare de indicii. Oricum ar fi un aşa numit „goose chase”. Scopul ei este să-ţi arunce în cap, de la balcon, o pungă de apă cu gheaţă.
Deci, da, după ce îţi revii din roller-coasterul de sentimente, primul lucru pe care trebuie să-l simţi este indignarea, revolta: „FUCK the Machine! Fuck it all to death!” (ca să-l parafrazez pe Mr. Garrison).
De aia, aduc mulţămiri Loierilor şi aştept runda a doua.
