Mă gândeam zilele ăstea la realizările de altă dată. Mi-am dat instant seama că nu-s multe – da atâtea câte îs, tare le-aş încadra la secţiunea “păţănii memorabile”. Aşadar şi prin urmare, iacă acele câteva rezultate obţinute în perioada 2012-2013.

1. Am luat amenzi judiciare de la colegii procurori în cuantum de 9.700 lei. Tăt timpul motivarea o fost că am avut un comportament insiduos de obraznic. Cu alte cuvinte, reproşul o fost că am încercat să-mi apăr clientul. Vorba lui Robi – la câţi lei le-am dat, i-am transformat într-o grădină Zoo. Iar rezultatele se văd.

2. Am fost fugărit de câteva ori de procurori ce ţineau în mâini furci, torţe şi topoare. Toţi strigau după mine că-s vrăjitoare şi că am făcut descântece numa’ şi numa’ să obţin soluţii de achitare. Nimic mai fals. Jur că n-am făcut nimic. Achitările s-au bazat doar pe descântecele orale ale colegilor procurori de şedinţă. Vorba aia “cel mai bine ţi-o faci cu mâna ta” se pare că funcţionează şi în domeniul juridic.

3. Am refuzat vreo 200 de clienţi pe motiv că am onorarii prea mari, invers proporţionale cu şansa lor de a scăpa basma curată. Am fost mândru de mine. Pe urmă am aflat că respectivii au rămas cu banii luaţi şi cu ochii în soare, după ce au mers şi au întrebat la concurenţa de peste drum.

4. Am fost invitat să-i învăţ nu ştiu ce drăcie pe loierii stagiari din Bucale, la nu ştiu ce institut bizar cu iz de bazar. Le-am zis că prefer să merg să-mi ar pământul decât să mă duc să răpesc din timpul unor colegi care numai ce au gătat o facultate. M-am gândit că majoritatea ştiu oricum ce aş putea eu să le zic, iar cei care nu ştiu, nu o să înţeleagă oricum nimic.

5. Am rezistat tentaţiei de a-mi bate secretara. De câte ori mi-am imaginat că o leg de pian şi îi torn pe gât ulei de motor, numai eu ştiu. Să nu mai vorbesc de fantezii în care mă vedeam mâncând Sushi, în timp ce ea stătea întinsă pe o plită încinsă. Da mereu am rezistat cu stoicism. Între timp a învăţat să folosească şi diacritice, ceea ce înseamnă că a renunţat la limba romana şi a trecut pe română.

Mare progres… într-un timp extrem de scurt.

Voi ce dracu aţi făcut în tătă perioada asta?