O judecătoare de la Tribunalul Galaţi s-a decis recent să facă o plângere penală unor avocaţi pentru comiterea infracţiunii de presiuni asupra justiţiei (art. 276 NCP). Având în vedere că textul e abrogat de prin decembrie 2014, credem că procurorii ar trebui să înceapă u peul împotriva magistratului. Pentru incompetenţă. A, scuzaţi, incompetenţa nu se pedespeşte penal! Hmm, păi ar cam trebui! Din articol reiese că nici judecătoarea, nici decanul Baroului Vrancea, nici cea care a scris articolul, niciunul nu are habar că e abrogat textul. Suntem curioşi dacă măcar avocaţii ăia trei ştiu.

A început anul 2015 cât se poate de bine. Sau dacă te uiţi din ograda para-leilor, cât se poate de prost. Toată lumea le dă la gioale. CSM-ul a dat o circulară că avocaţii vor fi verificaţi dacă fac sau nu parte din UNBR. Cum care? Ăla singur. Celălalt e o asociaţie non-profit care face profit. Deci e nelegală. În acelaşi timp, ANAF-ul a fost atenţionat că numai cei din UNBR au voie să se înregistreze fiscal. Restul care vor să fie avocaţi, să dea examen.

DNA-ul s-a autodepăşit. A inventat mandatul de triarestare. Parcă organismele modificate genetic nu erau bune pentru sănătate. Sperăm să nu vedem procurori de şedinţă cu trei coduri penale pe masă, numai ca să iasă de-o condamnare.

Noi am terminat. Alte presiuni nu mai avem. Decât cea atmosferică. Dar de aia nu avem cum să scăpăm.