Când ajunge loieru’ de rând să beneficieze de acelaşi tratament preferenţial (din partea ălora de se mint în oglindă că fac justiţie) ca şi cel oferit puşcăriabililor, îţi dai seama de ce mulţi preferă să se facă mai degrabă fotbalişti ori tanchişti.

Vom ajunge tăţi în situaţia în care, atunci când merem să asistăm un client, vom lua cu noi încă un loier care la rândul lui să ne asiste pă noi. Bancurile ălea cu “de ce umblă poliţiştii doar câte doi?” se vor transforma în bancuri cu loieri. Cică în faţa procurorului, un loier reprezintă drepturile şi interesele clientului, iar celălalt loier drepturile şi interesele colegului.

În aşa fel, nu ia bătaie nici clientu’, nici loieru’.