Când doi se bat, al treilea câştigă, parcă aşa era vorba. Din păcate, nu prea se aplică treaba asta în România. Pe de-o parte, inegalabilul PSD se bate cu pumnii în piept că este la putere şi face ce vrea muşchiu’ lui, pe de altă parte, doamna DaNA caută nod în papură fix unde nu trebuie, ca o nevastă d-aia plictisită care caută (sau inventează, după caz) motive de ceartă.

Numai poporul român are de suferit, pentru că, la butoanele tuturor instituţiilor de stat, avem numai imbecili. Sau, dacă nu sunt imbecili, sunt corupţi. Sau sunt şi, şi. În niciun caz, nu avem oameni competenţi, cerebrali, oneşti şi incoruptibili. Or fi, dar sunt prea mici, anonimi, fără putere, iar dacă deschid pliscul, li se coace imediat o „demisie” sau un dosar cu fapte de pe vremea lui Cuza.

Un sondaj recent a arătat că încrederea românilor în DNA este mai mare decât cea în BOR. Acuma nu zic că nu mă bucură faptul că oamenii nu mai pleacă urechea la barbologia preoţească, dar chiar să canonizăm DNA-ul… e prea de tot. No, aştept înjurăturile pentru ce urmează să zic: DNA nu e cu nimic diferită de PSD, de ALDE, de Voiculescu, de Băsescu sau de cine mai vreţi voi. Sunt toţi o apă şi-un pământ, chit că unora le convine sau nu.

Însă un singur lucru îmi place la DNA: luptă împotriva corupţiei folosind ca armă însăşi corupţia. Adică merge pe principiul „fight fire with fire”: Gigel a comis fapte de corupţie, n-avem probe împotriva lui, stăm cu fundul pe dosarul lui vreo 10 ani până la noi ordine, apoi rupem gura târgului cu probe nou descoperite (a se citi fabricate) şi gata, suntem eroii naţiunii. Sau când a fost în discuţie OUG 13, inocenta Codruţa zicea că prejudiciile nu se vor mai putea recupera şi că statul va avea de suferit – probabil că, de la atâtea ore petrecute la maşina de cusut dosare penale, a uitat că mai există şi o chichiţă mică numită instanţă civilă. Ca să nu mai zic de scandalul cu anchetarea executivului, făcut aşa, dintr-un exces de zel, ca să se vadă valoarea. A trebuit să recitesc Constituţia zilele astea, că nu mai ştiam dacă treaba cu separaţia puterilor în stat mai există sau este doar o legendă.

PSD-ul nu mă miră cu nimic, dacă mâine ar da o ordonanţă prin care ar interzice internetul în România (să ne ferească toţi zeii antici şi moderni!!!), nu aş fi surprinsă. Nici DNA-ul nu mă surprinde, ci doar mă dezamăgeşte, că ei, cică, sunt reprezentanţi de seamă ai justiţiei, însă fac de cacao toată ideea de justiţie. Sute de mii de oameni au ieşit în stradă cu un scop nobil, dar îşi pun speranţa într-o instituţie coruptă să îi scape de corupţi. E aceeaşi Mărie cu altă pălărie, este un cerc vicios, doar că mulţi ori nu văd acest lucru, ori nu vor să-l creadă. Chiar dacă ar ieşi la iveală toate abuzurile şi „combinaţiile” făcute de DNA, tot nu cred că românii ar condamna această perlă neasemuită a justiţiei române. Probabil ar privi-o ca pe un Robin Hood judiciar, care încalcă legea ca să-i prindă pe alţii care încalcă legea şi să redea poporului ceea ce i s-a furat. Ok, poate ideea nu e tocmai rea când vorbim despre un basm, dar e cam naşpa când asta e realitatea şi legile se aplică pe dos sau selectiv.

În fine, concluzia tristă la care am ajuns eu este că suntem copiii nimănui, iar cei responsabili de bunăstarea noastră se comportă ca nişte părinţi cretini în cadrul unui divorţ penibil: unul ne ia ochii cu un fals patriotism şi 2 lei în plus la salarii şi pensii, în timp ce face treaba mare în justiţie, iar celălalt pozează într-o gingaşă virgină, când, de fapt, este o curvă născătoare de dosare la comandă.

(sursă foto)