Sunt loier de-o decadă. O decadă şi încă p-atât. Mulţi or’ decăzut, da’ eu am rămas tăt eu, cu blăniţa pe umăru’ stâng. Şi în tătă aiastă perioadă, m-am plâns mai ceva ca actuala guvernare. Da’ m-am plâns pă dinăuntru. Vorba aia, m-am hidratat prin propriul plâns lăuntric. Totul într-o mişcare perpetuă.  Liric… ştiu!

Eu nu mi-s slab. A nu se interpreta loiereşte. Bag de la MeC tri’ mese pe zi. Da’ până amu’, am plâns c-am fost personaju’ principal dintr-un film cu proşti. Am avut impresia că loierii au treabă grea, o viaţă grea, clienţi nevinovaţi imposibil de achitat şi pre’ puţine nopţi dormite pă genţi pline cu personalităţi marcante de care statu’ n-are habar. Confuz… ştiu!

Azi am descoperit că ar trebui să ni se rupă. Cel puţin unora dintre noi. Noi ăştia de ne trezim la 6 să ajungem la instanţă la 8, pentru a putea consulta dosaru’ la 9, a lua cauza la 12 şi a ne alege cu o afurisită de amânare ori condamnare (după preferinţe) la 12 ş’-un sfert.

Azi am aflat că unii cu ciocănel s-au uitat în copilărie la alte desene animate decât era recomandat. Asta i-a făcut probabil să creadă că orice lup e rău şi pentru asta tre’ pârjolit pentru a putea scăpa scufiţa. Numa’ că în procesul ăsta de pârjolire, se mai descoperă că lupu’ n-a mai mâncat nimic de o bună bucată de vreme. Asta pă raţionamentul “hai să-i pârjolim pă tăţi, că unu’ musai musai îi ăl’ din poveste”.

E abstract. Ştiu. Da’ dacă o dau în concret, mă jur că sfărşesc a fi condamnat pentru calomnie, deşi fapta nu mai e prevăzută de legea (a)penală. Sau mai pă scurt… “de aia penală”.

Vreţi clarificări? Nu pot să vă dau. Da’ ce pot să mai ofer, este mult mai multă ceaţă. Poate aşa vă conving să aprindeţi farurile şi să înţelegeţi singuri de ce-mi ascut eu lama de zece ori pă zi.

O fo’ azi un condamnabil din aiesta cu chipiu de lup. Toma’ ce-o ieşit de la mititica. O mers acasă şi o găsit în poştă invitaţii la un bal macabru’. S-o îmbrăcat tăt frumos şi s-o dus înspre uşa din capătu’ tunelului din fortăreaţa de pă Dorobanţi. O intrat în sală. Era absolut grandios. Îl aşteptau toţi la linşaj. Că doar avea chipiu de lup, nu? Iar ăştia cu furci voiau musai musai să o răzbune pe scufiţă.

Văzut în inferioritate, o cerut amânare pă motiv că vrea să-şi cate un loier care ştie răsfoi şi codu’, nu doar încasa argint. Da’ răspunsul fu’ unul instant. Un hohot de răs pe sub măştile de oameni educaţi.

Cică e irelevant că ai stat în beci, contemplând în mucegai şi profitând de un tratament inuman din partea sistemului care te vrea reabilitat. Când ieşi, dacă eşti chemat la raport, nu poţi cere amânare pă lipsă de apărare. Că cică ai avut bugăt timp să-ţi găseşti loieru’ pereche din spatele uşilor de fier. Ş-apoi roagă-te să nu pici pă mâna vreunui loier stagiar antrenat să zică tât mereu aceiaşi poezie. Că numa’ aşa ajungi să te întorci de unde ai plecat, pentru o faptă pentru care tocmai ţ-ai ispăşit pedeapsa.

Hai să râdem tăţi de cât de trist este.

Am zis! …ş-apoi am plâns. Din nou.