Nici n-au trecut câteva luni bune de la momentul în care o persoană s-a gândit c-ar fi ghiduş să purceadă la a masacra oameni într-un cinematograf din SUA – fix la premiera filmului Dark Knight – că americanii s-au mai ales cu o tragedie similară.

De data aceasta însă, tragedia a luat forma unui pardesiu de scânduri ce-a învelit peste o duzină de copii cu vârste fragede. Nu ştiu ce m-a lovit, dar am ajuns să urmăresc reportajele pe acest subiect.

…iar ceea ce-am filtrat la nivel auditiv, a ajuns să preseze mâna de tastatură şi să se transpună în prezentul material.

Spunea cineva că părinţii ai căror copii au fost subiecţii acestui teatru macabru în care a plouat cu metale grele, au fost puşi într-una din cele două ipostaze groteşti şi anume: fie să se bucure spasmodic că şi de acest Crăciun va exista un prichindel care să golească bradul de bomboane, fie că e momentul să meargă acasă… să ia cadourile încă nedesfăcute de sub brad şi să le aşeze în întunericul dulapului ce va deveni foarte probabil un semn al suferinţei.

Şi acum, relevanţa celor de mai sus. Toată această chestiune mă face pe mine, ca avocat, să mă gândesc la aspecte ce ţin de etica profesională. De câte ori nu ne trezim oare pledând cu ardoare pentru nişte oameni pe care nu prea îi dorim reintroduşi în societate? Violatori ce-ţi recunosc în mod meschin fapta ori diverşi indivizi ce comit diverse tâlhării, lăsând în spate vătămări corporale grave pentru 10 lei nenorociţi.

Toţi aceşti oameni au un lucru în comun – un avocat care urmează să le apere interesele. Şi sunt convins că dacă v-aţi aflat în această ipostază şi nu urmaţi un tratament medicamentos precum Vadim, aţi avut sentimente extrem de conflictuale şi contradictorii.

Nu vorbesc aici de omoruri comise din pricina unor provocări  grosiere. Şi nici măcar de tâlhării unde victima rămâne pe moment zdruncinată emoţional, dar se reface repede cu sprijinul celor dragi.

Vorbesc de acele fapte ce nu au nicio explicaţie raţională. Acele fapte pornite din voinţa unui autor capabil să se înfăţişeze în faţa instanţei, să ofere un zâmbet rece şi apoi să afirme că regretă profund cele întâmplate.

…după care… să aştepte o pedeapsă cu suspendare, pentru a se putea reîntoarce în acel loc unde el, individul, nu este un nimeni. În acel loc unde el poate avea un cuvânt de spus în ceea ce priveşte vieţile oamenilor. Locul unde poate schimba destine. Mă refer aici, bineînţeles, la acea parte a societăţii unde nu toţi oamenii se hrănesc cu violenţă, prin urmare nu toţi sunt capabili să treacă cu bine peste o asemenea lecţie de viaţă.

Şi atunci, în acest context, nu pot să nu mă întreb…

…Este etic să treci cu vederea peste nelegalitatea rechizitoriului, atunci când esti pus în situaţia de a apăra un asemenea client?

…Este etic să-ţi convingi clientul că nu are şanse să combată probatoriul – deşi are – şi să muţi discuţia doar pe individualizarea judiciară?

Nu vorbesc aici despre părăsirea audierilor în cursul urmăririi penale pentru a oferi organelor de cercetare cadrul favorabil aplicării unor tratamente degradante ori cu accentul bine înfipt în noţiunea de tortură. Mă refer aici la omiterea unor aspecte de ordin juridic ce ar trece altfel neobservate.

Acele aspecte care, evidenţiate fiind… pot aduce un succes răsunător din punct de vedere juridic. Acele aspecte care pot face un avocat să se simtă mare, dar care… în acelaşi timp, îl pot face pe omul din spatele robei să-şi piardă sensibilitatea faţă de cele lumeşti.

…să devină o umbră alimentată de succes şi atăt.

…cu alte cuvinte, să obţină un succes răsunător din punct de vedere juridic, dar totodată să ofere contur unui eşec magistral pe plan social.

Am stat şi am cugetat profund. Şi am ajuns la concluzia că da, nu este etic şi nu, niciun avocat nu ar trebui să aibă o asemenea optică. Pot totuşi să afirm că aş înţelege dacă uneori, unele instanţe ar judeca mai mult în echitate. Cu alte cuvinte, dacă ar ajunge să pună mai mult accentul pe bunul simţ şi nu pe aspectele pur juridice.

Dar să nu mă înţelegeţi greşit. Eu sunt convins că această noţiune este străină instanţelor de judecată. Poate fi condamnat un inculpat deşi sunt probleme de legalitate în ceea ce priveşte rechizitoriul? Cu siguranţă. Chiar dacă acest aspect a fost evidenţial de către avocatul apărării? Evident. Dar are această soluţie (a)juridică la bază factorul echităţii? Sunt convins că nu.

În concluzie, concluziile sunt conflictuale la rândul lor.

…sugestii?