M-a sunat azi Robi Ciobanu.

– Ce faci, bă?

– Dapoi no… tocmai ce-o ieşit pă uşă fosta prietenă şi mă pregăteam să-mi văd în continuare de viaţă. I-am zis c-un uşor tremur în glas de parcă era prima mea pledoarie în faţa instanţei.

– Iar te complici cu fostele? N-ai învăţat că atunci când confunzi trecutul cu prezentul ajungi să retrăieşti trecutul în viitor şi îţi fuţi prezentul?

Aşa e Robi. Uneori o dă în chestii dintr-ăstea filosofice dar are şi momente în care e gramadă-n gânduri. Uneori stau să mă întreb cum de-o reuşit să pună cap la cap Iustopia.

I-am mai luat vreo cinşpe minute până să pună treburile cap la cap şi să bage de seamă că tre să-mi schimb profilul relaţiei pă Facebook.

Dar nu despre asta e vorba. Că vorba aia… „poate e ficţiune”. O publicat la un moment dat un coleg din redacţie o muţănie despre divorţul lui cu iubi-bubi. Un fel de Cronicile Shannara. Muţănia de faţă e doar un prequel dar din alt film. Nu mai e cu proşti, dar e tot cu final scârbos a la Tarantino.

Oare ne-am distrus viaţa când am început cu dreptul sau ne-a distrus dreptul de la atât de mult efort depus să nu dăm cu stângu-n dreptul în viaţa profesională? Vorba aia… n-avem viaţă personală decât atunci când dormim. În restul timpului suntem captivi în sistem, prinşi în menghina gândirii juridice care te face la un moment dat să priveşti oamenii ca pe nişte variabile într-o ecuaţie.

Avem noi impresia că putem duce o viaţă normală, dar primul semn de întrebare ar trebui să apară atunci când majoritatea ajung să aibă relaţii de cuplu aproape în exclusivitate cu nătângi din domeniul juridic. Aşa la prima vedere nu pare ceva putred la mijloc. Petreci mult timp într-un loc, ajunge să îţi pară familiar tot ce vezi p-acolo. Şi dacă la început e familiar, apoi începe să devină interesant. Iar dacă e interesant e musai să pui mâna. Dar după ce ai pus mâna, deja e acceptarea ofertei şi na… vă mutaţi împreună.

Oare de unde am plecat? Aaa… că profesia asta ne distruge ca entităţi. Poate uneori nu ne dăm seama. Sau atunci când avem ceva dubii, nu vrem să acceptăm. Dar aşa este.

Şi îţi dai seama de asta cel mai mult atunci când ea îţi spune că ceva nu e bine, tu o întrebi sec care sunt variantele, după care convenţia civilă încetează să îşi mai producă efectele şi fiecare îşi vede de treaba lui.

Hai că-i fain!