Bun. Cică o început şcoala. Şi după câteva luni o apărut şi un material referitor la ghici ce… şcoală. Şi mai exact, şcoala de drept din România şi (a)şcoliţii care ies din aiasta. Pentru doritori, materialul poate fi găsit la murat aci ni’.

Nu ne riscăm să intrăm în polemică cu domnia sa autoru’, din două motive mari şi late. Una la mână, are dreptate. Ceva îi putred începând de la coadă şi continuând pân’ la cap. Doi la mână, noi ne luăm suficiente şuturi în cur de la procuror… nu dorim neapărat să ne extindem aria experimentală.

Tăt ce vrem noi să subliniem e următoru’ aspect. Bine, bine… stimabile… înţelegem tăţi că situaţia pute a problemă sistemică. Da’ cine contribuie oare mai mult la îndobitocirea maselor?

Noi vedem tătă problema aiasta ca fiind un rahat ciclic. Adică studentu’ plin de meritoşenie şi lipsit de imaginaţie ajunge la rândul lui să tocmească după chipul şi asemănarea sa alte asemenea făpturi. Se înţelege, da?

Ş-apoi ne mirăm că studenţii sunt cum sunt? Să ne întoarcem niţel în timp. Oare foştii studenţi, ajunşi dresori de papagali, nu erau făcuţi din acelaşi aluat ce o uitat să mai dospească?

Nu punem sub semnul întrebarii excepţiile. Sunt destui ăi’ de ne-o marcat şi nouă existenţa aiasta patetică şi care o reuşit să îmbine într-un mod armonios capra cu varza – adică performanţele academice comuniste (note mari şi joc de glezne) cu creativitatea ştiinţifică pură (contribuţii semnificative în marea aiasta de plagiaturi).

Plus că excepţiile aiestea de care vorbim mai erau şi oameni, nu doar CV-uri pe care s-o aşternut prafu’. Poate chiar distinsu’ autor o influenţat destine ce-o ajuns să gândească folosind permutări de posibilităţi luate câte multe şi nu analogii în defavoarea inculpatului. Da’ aieştia, oricum, sunt mai rari decât hotărârile judecătoreşti bine motivate. Şi aci’ am fost tare darnic.

Noi am spune aşe’. Ce-ar fi dacă nu aţi mai băga voi în sistem progenituri ofilite care să se pretindă cap d-afiş în faţa unor tineri naivi şi uşor de modelat? Ce-ar fi dacă aţi profita de găurile din sistem şi în loc să puneţi atât de mult accent pă jocul de glezne, aţi mai pune creta în mână şi altor persoane decât ălora de-o ştiut în viaţă numa’ două acte materiale: să folosească muşchiu’ de sub ceru’ gurii pentru răsfoitu’ paginilor şi pentru colindatu’ prin acele locuri pă unde nu mai răzbate lumina. S-a înţeles, da?

Adică ştim tăţi că pentru a ajunge doctor tre’ să cunoşti când se face licitaţia. La fel de bine cum ştim că pentru a ajunge asistent (că tăt vorbim aci’ de termeni medicali) tre’ să primeşti invitaţie la ceea ce are să devină un bal mascat. Adică tu (în speţă, tu!), ăl băgat în sistem pă uşa din dos, te vei preface tăt timpu’ că o fo’ nevoie de tine. Şi ştim din nou, că atunci când avem sentimentu’ aiesta, ne comportăm ca atare. Se înţelege, da?

În concluzie. Nu mai bine vă schimbaţi voi criteriile de apreciere a calităţii? Poate aşa se modifică prima linie din cubul lui Rubik şi implicit, avem şi noi cu cine discuta la propunerea de arest preventiv.