În turul al II-lea vom vota cu domnul K. Noi tăţi. În primul tur, unii colegi din redacţie au votat cu Macovei. Alţii cu domnul K. Dar în turul al doilea mergem tăţi la vot. Nu îl anulăm. Şi îl votăm pe domnul K.

Şi pentru că muţănia de faţă să pară mai personală, am deciz să prezentăm mai jos doar punctul de vedere al colegului Loieru. Şi pentru că muţănia are o întindere ho-ho-ho, colegul nostru a decis să nu folosească limbajul loieresc specific nouă. A ales aşadar să folosească cuvinte lumeşti, preferând să vă plictisească doar prin conţinut.

Iaca punctul de vedere.

În primul rând, mă aflu în situaţia extrem de bizară în care am un sentiment extrem de ciudat faţă de cei care fie nu votează, fie îşi anulează votul. Şi spun asta deoarece până la vârsta de 28 de ani, exceptând votul acordat domnului K., m-am prezentat la urne de doar 3 ori. Şi aceasta în condiţiile în care fac parte dintr-o familie care a votat tot timpul cu drepta, o familie care a simpatizat tot timpul cu Partidul Naţional Liberal şi o familie care, cu excepţia mea, este formată din persoane care au votat de fiecare dată când au avut această ocazie. În ciuda acestor aspecte, primul meu vot acordat a fost în anul 2009 – la mai bine de 5 ani de la majorat -, în primul tur al alegerilor prezidenţiale. Dată la care l-am votat pe Crin Antonescu. A fost momentul în care am renunţat la politica auto impusă – aceea de a nu vota – şi am oferit un vot pozitiv. În turul al II-lea de scrutin nu am participat la vot, deşi am urmărit cu interes confruntarea dintre domnul Geoană şi domnul Băsescu. Şi cu toate că aliatul domnului Geoană a fost la acea vreme omul căruia i-am acordat primul meu vot, nu m-a făcut să încerc o analiză în ceea ce priveşte răul mai mic. Mi-am spus la acea vreme că las statistica să decidă în locul meu. Câţiva ani mai târziu am realizat cât de superficială este o asemenea gândire.

Dar revenind. După votul din 2009, am mai votat pe 29.07.2012 când am participat la referendumul pentru demiterea Preşedintelui Traian Băsescu. Şi am votat DA. A fost un vot mai degrabă emoţional, deşi nu îl regret nici măcar în acest moment. Îmi aduc aminte şi acum de anul 2004, dată la care aveam doar 18 ani, cum trăiam intens duelul dintre domnul Băsescu şi domnul Năstase. Cu toate acestea, nu am participat la vot. La acea dată, politica mea era aceea de a nu vota, cu toate că eram la curent cu tot ceea ce se întâmplă. Cu toate că la orice moment puteam să spun că simpatizez cu Traian Băsescu. Cu toate acestea, nu am votat.

Ultimul meu vot, în afara celui de duminică, a fost acordat la alegerile din 25.05.2014. Şi am acordat un nou vot pozitiv. De data aceasta, nu pentru un partid (cu toate că am votat cu PNL), ci pentru un om ce nu avea de câştigat nimic de la aceste alegeri, dar putea pierde totul. Pe 25.05.2014 am acordat un vot pozitiv deoarece am dorit ca domnul Crin Antonescu să nu devină o victimă a absenteismului şi a propriei naivităţi. Am votat deoarece mi-am dorit să îl votez din nou pe acest om, care a reuşit să-mi înfrângă convingerile în 2009 şi să mă scoată pentru prima dată la vot. După cum probabil se cunoaşte deja, domnul K. nu este Crin Antonescu.

Cu toate acestea, nu m-am gândit în niciun moment să nu mă prezint la aceste alegeri. Cred că între timp s-a întâmplat ceva. Am ajuns la concluzia că în tot acest timp am avut o abordare superficială. În prezent, nu mai cred că statistica este cea care trebuie să decidă în locul meu. Deoarece e fals. Statistica îmi va spune la final doar că absenţa mea a făcut ca alte persoane să decidă în locul meu. Ceea ce nu ar fi o problemă, atâta timp cât factorii decidenţi în acest context ar fi persoane informate, capabile să ia o decizie bună sau rea în funcţie de alte criterii decât cine reuşeşte să umple mai repede găleata cu zahăr ori făină. Acest gând mă face să mă simt într-o oarecare măsură vinovat, deoarece lipsa mea de la vot s-a datorat unei abordări anti-sistem fără să realizez că sistemul pe care eu îl resping este aşa inclusiv datorită pasivităţii mele.

Căci e uşor să critici, dar extrem de dificil să accepţi că nu ai pus deloc umărul la schimbare. Iar în prezent, consider că această schimbare se produce în primul rând prin exprimarea unui punct de vedere în momentul în care votezi cu o persoană ori alta. Nu cred în teoria intitulată răul mai mic. Cred în teoria votului pozitiv. Căci dacă cineva este mai puţin rău decât o altă persoană, atunci în mod cert respectiva persoană este mai bună. Nu neapărat bună, ci mai bună. Iar mai bună implică un vot pozitiv, nu neapărat unul contra. Dar această delimitare este în cele din urmă lipsită de relevanţă.

Ceea ce este relevant aici, este că mă aflu în situaţia extrem de bizară în care am un sentiment extrem de ciudat faţă de cei care fie nu votează, fie îşi anulează votul. Şi spun asta deoarece şi eu m-am aflat în această situaţie de multe ori. Nu am acceptat niciodată să îmi anulez votul, dar am acceptat de multe ori să nu mă duc la vot. Iar acum resping în totalitate această abordare. Şi resping această abordare deoarece cred în prezent, că această manifestare a pasivităţii umane se datorează în primul rând faptului că nu acceptăm să fim puşi în situaţia de a face alegeri pe care uneori le considerăm imposibil de luat. Dar sistemul nu se schimbă întotdeauna în baza unor decizii luate cu uşurinţă. De cele mai multe ori aceste decizii uşor de luat sunt cele care păstrează acest status quo.

Schimbarea survine de cele mai multe ori în baza unor decizii care au fost luate extrem de dificil, de multe ori implicând chiar un anumit sacrificiu din partea decidentului. De aceea cred că, indiferent de candidatul la prezidenţiale, alegerea unuia dintre aceştia este esenţială. Este esenţială deoarece te pune pe tine să alegi. Iar asta implică un proces analitic care te obligă să pui în balanţa aspecte negative şi aspecte pozitive. Te obligă în final să iei o decizie.

A nu lua o decizie este uşor. A nu te duce la vot nu este o decizie. Este doar pasivitate. Este modul în care te detaşezi de toate problemele. Modul în care refuzi să te implici. Şi toate acestea, pentru a nu te pune în situaţia de a lua o decizie pe care o consideri dificil ori imposibil de luat. Dacă aşteptăm însă momentul în care vom putea lua o decizie uşoară, oferind un vot pozitiv unui candidat anume, aşteptăm în zadar. Căci această pasivitate naşte pasivitate şi în rândul candidaţilor care ne-ar putea scoate din pasivitate. Este un cerc vicios. Un absenteism ridicat oferă puterea decizională în mâinile unor persoane care nu vor accepta niciodată un altfel de candidat, deoarece acesta s-ar afla în totală contradicţie cu modul lor de a fi şi cu modul lor de a gândi. În consecinţă, această pasivitate creează imposibilitatea unei schimbări reale. Doar participarea la vot oferă cadrul propice pentru o astfel de candidatură ce poate transforma un vot extrem de dificil într-unul facil şi eminamente pozitiv.

De aceea am votat în primul tur de scrutin. Şi de aceea voi vota şi în turul al II-lea. Deoarece cred că se poate mult mai bine decât în prezent. Dar până acolo sunt mulţi paşi care necesită parcurşi şi mulţi oameni care trebuie convinşi să candideze arătându-le faptul că dacă o vor face noi vom fi acolo. În cabinele de vot. Altfel putem să aşteptăm în zadar schimbarea. Căci schimbarea ne aşteaptă pe noi, iar noi o aşteptăm pe ea. Iar acesta este cercul vicios despre care vorbeam anterior.

Iar acum referitor la domnul K. Nu îl votez pe aceste deoarece nu doresc să îl votez pe Ponta. Şi nu îl votez pe acesta deoarece sunt simpatizant al Partidului Naţional Liberal. În primul rând, eu nu ştiu dacă domnul K. este liberal. Ştiu doar că este membru al acestui partid. Deci nu votez în acest caz cu dreapta şi nu votez cu Partidul Naţional Liberal. Şi în niciun caz nu votez cu Partidul Democrat Liberal. Votez cu domnul K. Cu omul. Pe care este adevărat că nu îl cunosc aproape deloc. L-am văzut vorbind extrem de rar, iar când l-am auzit vorbind nu l-am auzit vorbind multe. De multe ori, deşi nu a spus multe, a spus multe lucruri cu care nu am fost de acord. Dar cu toate acestea, îl votez pe domnul K. Deşi nu îl cunosc, iar în multe privinţe nu sunt de acord cu dânsul.

De ce? Pentru că pun în balanţă ce nu ştiu despre domnul K. cu ce ştiu despre domnul Ponta. Şi făcând o asemenea analiză ajung la concluzia că pe domnul Ponta îl cunosc chiar mai puţin decât îl cunosc pe domnul K. Pe domnul Ponta l-am auzit vorbind în repetate rânduri. Şi de fiecare dată m-a făcut să cred că vorbeşte o altă persoană. Iar asta m-a pus serios pe gânduri.

Dar revenind la domnul K. Acesta este un wildcard. Nu ştiu dacă este neamţ. Dar cu siguranţa nu este român. Cu siguranţă este altceva. Dacă asta este de bine sau rău, nu ştiu. Cert este că această incertitudine este mult mai puţin riscantă decât incertitudinea care provine de la un om care este un altul de la o zi la alta. Dar un altul asumat. O schimbare care se produce voluntar şi în mod conştient. Cel puţin aşa pare. Sau dacă nu este aşa, este cu atât mai grav. Cel puţin asta nu am observat la domnul K. La domnul K. am observat faptul că foloseşte cuvinte puţine. În comparaţie cu domnul Ponta, care foloseşte cuvinte multe, de fiecare dată în contradicţie cu cele anterioare. La domnul K. am observat că programul electoral nu implică pomeni electorale ori aspecte concrete total implauzibile, ci un set de principii ce subsumează ideea lucrului bine făcut într-o ţară alfată într-o perpetuă reparaţie. Deci la domnul K. am observat că accentul este pus pe principii. Principii care ne lipsesc. În totalitate. Nu ştiu dacă domnul K. este capabil ori va avea pârghiile necesare să le implementeze. Ştiu însă că a aderat la ele în momentul în care acestea au devenit elementul central al campaniei sale. Iar pentru mine asta este suficient. Nu mă poate convinge nimeni despre nicio unire ori coeziune socială, atunci când ne lipsesc nişte principii de bază. Orice astfel de promisiuni sunt deşarte. Agreez însă persoana care este capabilă să identifice un set de principii şi să afirme răspicat că ceea ce ne lipseşte nouă este lucrul bine făcut.

Eu nu voi avea deloc reticenţa de a vota un om care iese din tiparele candidatului standard. Aceasta deoarece candidatul standard a fost cel care m-a convins în repetate rânduri să nu merg la vot. Motiv pentru care consider că un asemenea candidat standard nu trebuie să fie etalonul. Nu ştiu dacă domnul K. are atributele unui astfel de potenţial etalon, dar cu siguranţă acesta nu este un candidat standard. Ceea ce domnul Ponta este. Şi consider că votând candidatul standard, votez acelaşi status quo. Nu particip la nicio schimbare. Alegând însă un candidat care iese din tipare, ajung practic să aleg riscul asumat. Dar să fim serioşi… care este scenariul cel mai îngrozitor?

O fi poate asta o gândire simplistă. Dar în baza acesteia, aşa urmează să fie şi votul din turul al II-lea.

Loieru

Sursa foto