Din ciclul “Firmă de avocatură angajează judecători pensionari”, vă prezentăm azi ceea ce credem noi că e cel mai bun transfer al sezonului. E clar că de acum înainte “Muşeţeii” vor juca în Liga Campionilor.
Noua achiziţie este fostul preşedinte al Secţiei comerciale a ÎCCJ, Gheorghe Buta. Suntem cu inimile cuprinse de o adâncă bucurie să îl avem în asociaţia noastră non-profit (Unebere, adică) pe principialul nostru adversar, domnu’ Judecător (şi nu ne referim aici la dânsul in personam, ci la noţiunea de judecător, în genere).
Ne bucurăm că în Baroul Bucureşti birocraţia a fost învinsă şi la nici o săptămână după pensionare, domnul judecător a intrat în rândurile purtătorilor de robă avocăţească.
Nu ne îndoim nici noi, alături de dl. Gheorghe Muşat, că “recenta cooptare a domnului Buta la conducerea departamentului de Litigii & Arbitraj al Muşat & Asociaţii va avea efecte rapide în ceea ce priveşte strategia de dezvoltare şi de consolidare a departamentului.” Bineînţeles, nu avem aceleaşi motive ca dl. Muşat pentru care nu ne îndoim. Dar acesta este un aspect care nu se cade a fi pus în discuţie. Fiindcă dăm în ciobăneli şi bine n-a fi.