Câteodată, doar câteodată, simţi că ceea ce faci cu viaţa ta e inutil, greşit sau plictisitor. Că puteai fi un cavaler jedi şi în loc de asta te afunzi în hăţişul fără de lumină al legilor autohtone.

Şi apoi, foarte rar, cerurile se deschid şi dai peste nişte legi de bun simţ. Peste nişte lucruri cu totul fireşti şi rezonabile. Peste nişte proşti verzi, de-ai noştri, cum nu credeai că se mai fabrică. Peste Ninel Peia şi propunerea sa de lege „pentru salvarea inocenţei copilăriei.”

Acest domn deputat de Ilfov a auzit că nişte oengeuri, care precis sunt finanţate de Soros, vor să introducă educaţia sexuală în şcoli sau, după cum poetic se exprimă şi singur: „67 de ONG-uri plătite din bani străini, majoritatea probabil din fondurile lui Soros, şi care nu înţeleg puterea inocenţei copilăriei şi necesitatea apărării ei cu orice condiţii.

Vestea bună este că domnul Peia a reuşit deja să se înmulţească în trei rânduri, fapt ceea ce dovedeşte argumentul domniei sale, în sensul că nu-ţi trebuie carte pentru activitatea asta. Vestea proastă e că România stă îngrozitor la rata sarcinilor nedorite în rândul adolescentelor, a avorturilor în rândul lor, precum şi a bolilor cu transmitere sexualăCam un milion de români au o boală pe care Ninel Peia o consideră ruşinoasă, iar o treime din adolescenţi au declarat că nu au folosit prezervativul în timpul primului contact sexual.

Dar hei, asta e bine, că nu a mai făcut Soros biznis cu cauciuce prin şcolile din România, fapt ştiut a fi principala sa sursă de venit.

Observ că rubrica asta devine tot mai mult una despre prostul săptămânii, decât despre legea proastă a săptămânii, dar am răbdare şi încredere în textul sfânt, atât de ocupat în opinia domnului Peia cu „masturbarea timpurie”, că vom depăşi cândva evul mediu întunecat şi ne vom spăla măcar.

(sursa foto)