Inaugurăm azi (suntem foarte mari fani ai inaugurărilor de orice fel) cel de-al doilea serial al Loierilor. Scenariul aparţine în exclusivitate colegului nostru Loieru’, fiind intitulat sugestiv. Fără prea multe prezentări şi fără treilăr că n-avem fonduri de aşa ceva, vă dăm la rumegat şi apoi la înghiţit sau la scuipat (în funcţie de cum v-a plăcut): Lumea lu’ Loieru’, episodul 1.

Welcome to DNA! Party in Transylvania!

Am fo’ ieri la o petrecere tocmită de DNA în beciu’ de la arest.

Ooo, da! Lumină opacă să nu se vadă igrasia. Asta unu’ la mână. Doi, la mână ne-o lipit o blăniţă roz sub care s-ascundea un zornăit de lanţ inscripţionat “15-20 de ani, cu drag DNA”.

Precizare. Ne-o lipit, adică lu’ ăla de lângă mine. Eu am stat de m-am uitat cum s-o învârtit cheiţa în broscuţă. Niciun “uac, uac”. Decât articole din CPP – da’, atenţie!, nu din alea scrise de CTP. Noi, loierii, vorbim tot timpul la plural deoarece jucăm numa’ la dublu. Loieru’ şi clientu’. Partea proastă-i că ăsta mai tot timpul faultează. De exemplu, noi cerem achitarea iar el, inspirat fiind, regretă fapta fix pe ultimul cuvânt.

În fine. După vreo 20 de pişioare am ajuns la o poartă din lemn masiv cu iz de mucegai. Zici că am coborât din limuzină – fără geamuri fumurii, da’ cu tablă 360 cerculeţ în sus – în Ardeal, da’ prin subsol am ajuns la porţile din Maramu’. Numa’ că de aiastă dată n-am putut face poze. Nu era voie. M-am gândit că are treabă cu bliţu’. Poate se decojeau pereţii. Înăuntru era saună. Şi vreo 6 indivizi la bustu’ gol. Deci înţelegeţi voi. Un element de Maramu’ (poarta), altu’ din hotelu’ lu’ Copos (sauna) şi restul din Capela Sixtină (adică înjeri la bustuţu’ gol). Brici. Pe stânga şi pe dreapta, pătuţuri suprapuse ca într-un submarin. O’re dau creveţi la prânz?

Dintr-o dată o sunat telefonu’. Deci se pare că ce-am scris am scris degeaba. Am dormit de-am visat muţănii.

La celălalt fir, ghici ghicitoare. DNA-ul! Organizează de la 18,00 o bătaie cu perne. Cică intrarea se face pe bază de citaţie. Se intră câte doi – loieru’ şi clientu’ – după care se închid uşile. Îţi garantez eu. Ce n-ai da, numa’ să nu vezi dincolo de perdea. Căci dincolo de ea, belea. Un domn în costum marinăresc ne aşteaptă la uşiţa biroului. N-are păru’ bălan, da’ sigur-sigur o împins ceva bolovani la viaţa lui. Nu m-am sinchisit să întreb cum e trecut în buletin şi ce îi scrie pe ştatu’ de plată. Dacă aflam că-i nea’ procuroru’, după audieri eram dezamăgit. Aşa puteam minţi în necunoştinţă de cauză în faţa tovarăşilor loieri, colegi de birou, că ne-o audiat portaru’.

După spectacol eram odihnit. Nu m-o lăsat să pun nicio întrebare. Cică unde codu’ nu dă, avocatu-i nesimţit de cere. No… ce să-i faci? ‘Om înţelege-o şi pe asta…