Titlul nu este o instigare la violenţă. Aşa cum a avea o portavoce nu te face lider sau vinovatul unic.

Modul în care un magistrat la fond (plus 2 în apel) a/au ales să analizeze comportamentul Andreei Petruţ (în detaliu aveţi aici) şi să constate că dacă ţii portavocea în mână e o faptă deosebit de gravă atunci când îţi exprimi dreptul de a spune NU! referitor la ORICE, spune despre magistraţii respectivi 2 lucruri:

– nu înţeleg dreptul la liberă exprimare aşa cum trebuie;

– nu înţeleg de ce s-au făcut magistraţi.

O instanţă clasică, încă în viaţă, a se citi CEDO, zicea la un moment dat, în înţelepciunea ei că (citez din memorie): libertatea de exprimare constă şi în dreptul persoanei de a spune lucruri care pot deranja, ultragia etc. atâta timp cât există un echilibru între exercitarea acestei libertăţi şi libertăţile celorlalţi.

Problema judecătorului care a menţinut amenda Andreei Petruţ a fost că s-a blocat traficul, iar Andreea nu s-a preocupat de dirijarea lui. E bine că tovarăşii miliţieni, îmbrăcaţi în jăndari, au belit bastonul şi au compus la unitate un proces-verbal care încalcă toate regulile de bun-simţ juridic. Inclusiv ăla al magistraţilor care l-au validat.

Câtă laşitate! Plutonierul major din acest proces-verbal n-a avut tupeul să o ia deoparte pe Andreea la ora 17,00 când a adunat ea oamenii ăia mulţi în Piaţa Unirii să-i spună: Duduie, nu-i voie, că n-ai hârtie de la Boc să hărţui RMGC-ul. Nu. A lăsat fata să-şi încoarde muşchii, să coordoneze coloana pe un traseu de 5 ore şi după aceea s-a dus acasă, s-a ascuns sub plapumă şi a scris PeVe-ul. Şi l-a semnat în lipsă. Lipsă de creier.

Noi v-am tot spus că avem probleme de sistem. Nu numai cu un organ, cu toate: organul constatator, organul judiciar şi organul magistrat, deoseori organ magistral. Magistral de prost.

Ce putem face?

Primul pas e acesta. Pentru că sistemul îi poate speria pe unii cu amenzi. Atunci să le plătim toţi! Toţi care am ieşit în stradă. Şi să facem aşa de fiecare dată. Gândiţi-vă că dacă ies 1.000 de oameni şi 2 primesc amenzi în total de 5.000 Lei înseamnă 5 lei de protestatar. Rezonabil. Asta pentru că…

…În România libertatea de exprimare costă.

(sursă foto)