Sub sloganul „Senzaţii tari şi cu executare din 1990″ unii au sărbătorit Ziua Justiţiei. Spunem unii, deoarece alţii nu prea au avut de ce să o sărbătorească. Ştim, o să fim acuzaţi că nouă, avocaţilor, nu ne prea place de tanti Justiţia, ţinem cu lupu’, apărăm infractori, ‘dreacu cine ne-a făcut ca profesie. Că bine le ziceţi. Asta nu schimbă cu nimic faptul că n-avem Justiţie. Sau avem. Dar e de almanah.

Nu ne-a bătut soarele-n cap şi nici nu ne-am trezit deştepţi să înjurăm toată Justiţia, grămadă, plecată din întâi în vacanţă. Când te trezeşti însă deştept să te lauzi că a crescut încrederea în Justiţie la 47% ni se pare că sesizăm printre cămăşi albe cu mâneci lungi o problemă de sistem. Gândiţi-vă ce bine sună procentul ăsta în sondaje. Pentru unul care candidează solo. Că doar nu există Justiţie paralelă. Numai barouri. Dar aia e o altă problemă de sistem.

Recent, un doctrinar devenit doctor (de altfel un bun avocat) le ura studenţilor lui, absolvenţi de drept, să nu ajungă drone, să nu se lase spălaţi pe moralitate de sistem, să nu înghită căcat de la Ineme pe post de ştiinţă într-ale condamnărilor (principiul miliţienesc: ceva ai făcut tu, că nu degeaba te-am umflat, zi-ne numa ce, să ştim şi noi) etc. etc. Şi da, noi de aici din profesie îi susţinem urarea. Dar ne cam tremură mâna pe tastatură când ne gândim cât de mari sunt şansele să nu se împlinească.

Am ajuns să judecăm la TV. Totul. Măcar de am fi lăsat Justiţia afară din troacă. Cu ce se masturbează intelectual vedetele (a se citi: ce mai fac ele cu viaţa lor profesională) poate interesează pe unii. Problema lor. Nu suntem noi clasici, vorba celor de la Paraziţii (cunoaşteţi expresia), dar poate că nu suntem afară din peisaj când zicem: poate totuşi Justiţia ar putea fi lăsată în sălile de judecată. Poate Voiculescu merită să înfunde pe drept puşcăria, poate şi Năstase sau Mircea Băsescu, poate şi Mazăre şi Becali. Poate şi Băsescu sau Ponta for that matter. Ce ar fi să decidă asta nişte oameni care nu se tem de ce ar zice sau scrie presa sau ar zice opinia publică? Ce ar fi să decidă nişte oameni asupra cărora nu planează suspiciuni de parţialiate, de momeli cu funcţii bine plătite prin locuri mai puţin stresante? Ce ar fi să decidă nişte oameni care nu-s parteneri de nădejde ai nimănui, decât eventual ai Justiţiei nu ai acuzatorului, fie el şi DNA? Ce ar fi să lăsăm Justiţia să ajungă la un 80-90% încredere (marja de eroare de 10-20% lipsă încredere să fie formată din ăia de sunt condamnaţi pe probe şi pe textul de Lege)?

Ce ar fi să ne întâlnim în sălile de judecată cu Judecători, cu Procurori, cu Avocaţi, cu Justiţie? Ştiţi ce-ar fi? N-ar mai fi justiţia* de Almanah.

justiţia* – cuvânt scris cu literă mică, care defineşte contrariul a ceea ce reprezintă Justiţia ca ideal, ca motor moral al celor care au intrat în profesie (fie ei judecători, procurori sau avocaţi).

Copyright poză: luju.ro