Dacă nu ştiaţi că faţă de SC JOS PĂLĂRIA SRL s-a deschis procedura insolvenţei, aţi trăit până acuma degeaba. Părerea noastră!

În altă ordine de idei (sau în aceeaşi, depinde cum preferaţi), ultimul RIL promovat de doamna Kovesi vrea să ne lămurească dacă insulta şi calomnia sunt sau nu abrogate.

Intenţia e lăudabilă, ţinând cont de practica neunitară. E drept că doctrina s-a exprimat de ceva timp în sens contrar opiniei procurorului general, respectiv că cele două texte legale sunt în vigoare (pentru lămuriri in exteso: Florin Streteanu, Tratat de drept penal, p. 309-310). Nu degeaba opiniile sunt împărţite. Aşteptăm zicerea ÎCCJ-ului.

În fine, raportat la titlul de ieri, un coleg sugera că, probabil, dacă vor fi arestaţi Aristotel şi Socrate, pe lângă Platon, tot ce se poate să se dovedească că toţi trei făceau parte dintr-un grup infracţional organizat. Dacă e aşa ne gândim că vor fi acuzaţi că se ocupau cu filosofia de birt.