Noi uneori suntem extrem de răutăcioşi. Zic unii. Noi spunem că avem umor. Chiar dacă el de multe ori este negru ca păcatul. Dar din când în când ne mai loveşte dorinţa de a face fapte bune. Ne-am gândit aşadar să lansăm o serie de interviuri cu cei care s-au remarcat la proba de drept penal şi drept civil la ultima ediţie a Hexagonului. Primul interviu îi are drept protagonişti pe Vlad Crăciun şi Ştefan Toma – studenţi în anul III la Facultatea de Drept din Cluj.
Noi ne punem speranţele că spiritul lor critic va duce la schimbarea acestui univers juridic construit pe baza a două surcele. Le urăm succes şi sperăm ca această deschidere de care au dat dovadă să fie perpetuă. Le dorim aşadar să nu renunţe la partea lor umană după ce-şi capătă robă.
1. De ce Hexagon şi de ce dreptul penal?
Vlad Crăciun: Prefer să răspund mai întâi la “De ce dreptul penal?”. Clasicul răspuns la asta ar fi: Pentru că Streteanu, carte albastră şi Sergiu Bogdan. Mirajul penalului de la Cluj i-a prins pe mulţi. Nu sunt eu primul pasionat şi nu sunt, categoric, nici ultimul. Deşi profii se fac, în primul rând, vinovaţi de aceasta, culpa este oarecum comună. Contribuim şi noi destul. Eu, cel puţin, contribui. Oricât de captivante sunt aventurile Maricicăi, ea iese din peisaj de pe la recidive încolo. Rămâi singur cu ele în braţe şi… musai să-ţi placă. Penalul ori îţi place, ori îl urăşti (şi-ţi place, prin urmare, civiul) ori îl tolerezi (şi-atunci le tolerezi pe toate, deci nu-ţi place nimic). Ca să vă răspund totuşi la juma’ de întrebare: îmi place penalul poate şi pentru că, măcar în speţele facultăţii, e mai colorat, mai… viu. Ştiu că studiem şi omorul, deci nu prea ţine figura mea de stil. Şi totuşi, e mai viu decât succesiunile, de pildă. În orice caz, e singura materie la care n-am nevoie să ştiu că vine sesiunea… De ce Hexagonul? Pentru că tot aud de el de când am scăpat de subsolul Facultăţii de Chimie. Bineînţeles, numai de bine se vorbeşte despre concursul ăsta. Poate pentru că adună studenţi cel puţin capabili de la facultăţi cel puţin decente. Totuşi, e absolut omenesc tot ce se întâmplă acolo, nu e pentru semizei. Dimpotrivă, au fost subiecte de examen la facultate care-au pus mai multe probleme. În orice caz, e o experienţă faină, un spirit extenuant de competiţie, un ataşament ciudat pe care-l ai în momentele alea faţă de facultatea ta, o emoţie constructivă sau distructivă, după caz. Dar astea le-am aflat după ce-am fost acolo. Am participat la preselecţie constrâns, mai mult sau mai puţin fizic, de nişte prieteni.
Ştefan Toma: E un concurs la care participă teoretic cei mai buni studenţi de la Drept din cadrul celor 6 facultăţi şi care îţi conferă oportunitatea de a-ţi testa capacităţile personale. Dreptul penal e un domeniu care mă atrage, însă încerc să fiu competitiv şi în celelalte ramuri ale dreptului. E adevărat că nu poţi fi bun la toate, şi că trebuie să te specializezi, însă la începutul carierei nu vei avea de ales, şi vei face cam de toate, aşa că e bine să fii pregătit.
2. Cum vede un tânar de perspectivă noile Coduri? E de rău?
Vlad Crăciun: Nu-mi place să vorbesc despre chestii pe care nu le stăpânesc foarte bine. După cum ştiţi, Hexagonul a rămas pe codul vechi anul ăsta, aşa că am evitat să iau codul nou. Cât am putut. Despre codul de procedură, cum încă n-a sosit sesiunea, mi-e greu să am o părere. Totuşi, când la seminarii ţi se răspunde de prea multe ori cu “textele nu sunt corelate” îţi dai seama, oricât de novice ai fi, că nu e tocmai de bine. Apoi vine camera preliminară să confirme treaba asta. Codul penal nou mi se pare ok. Bineînţeles, luat la puricat, găseşti gafe simpatice, “inovaţii” spectaculoase care calcă strâmb pe principii, da’ eu nu am avut vreme să-l iau încă la puricat. O să-l iau. Mă linişteşte gândul că tratatul domnului Streteanu îşi are scheletul în noua parte generală. Specialul e inovativ uneori şi prea inovativ alteori. Găsesc infracţiuni, vorba aia, a căror subtilitate mă depăşeşte. În orice caz, se anunţă un comentariu clujean şi pertinent la ele cât de curând. Ne lămurim.
Ştefan Toma: Noile coduri reflectă nivelul actual la care se află societatea românească. Legile sunt făcute de oameni, deci nu ne puteam aştepta la perfecţiune. Cred că sunt în tonul obişnuit al legilor din România, adică sunt necesare modificări, deşi abia au intrat în vigoare.
3. Ce urmează după Facultatea de Drept?
Vlad Crăciun: I.N.M. sau Barou. Indiferent ce se întâmplă pe partea asta, vreau să predau. Nu ştiu când, dar ştiu foarte bine unde şi ce vreau să predau.
Ştefan Toma: După Facultatea de Drept urmează I.N.M.
4. O parte din colegii din redacţie au perindat coridoarele Facultăţii de Drept din Cluj pe vremea când Streteanu avea Tratatul albastru încă în stadiu de proiect. Cum se prezintă în momentul de faţă sistemul educaţional din cadrul acestei facultăţi?
Vlad Crăciun: Se învârte în jurul tratatului. Ăla e etalonul. Ştiu, poate prea ridicat, da’ noi cu “ridicat” am fost obişnuiţi. Nu cred că e sănătos să ne dezobişnuim. Din păcate, cam trebuie să o facem. Să vă răspund, totuşi, la întrebare: ca sistem stăm bine la Cluj. Avem penal de calitate, avem civil, avem administrativ. Sistemul poate fi ţinut pe linia de plutire cu astea trei… oarecum. Dar sunt prea multe motoare înfundate, defecte, care-l trag în jos. E drept, nu cele principale, dar nu e ca şi cum putem liniştiţi să ne descotorosim de ele. Motoarele alea, după mine, n-ar trebui reparate, ci schimbate. O las aşa, în metafore, ca să nu supăr pe nimeni prea tare.
Ştefan Toma: Cred că e destul de competitiv şi performant, dar întotdeauna e loc de mai bine.
5. Şi pentru că tot timpul avem o întrebare retorică nu ne vom eschiva nici de această dată: care e marea problemă a universului nostru judiciar ori educaţional?
Vlad Crăciun: Sincer, eu cred că toate pornesc de la bani. Prea puţini se află în lumea juridică pentru drept şi prea mulţi pentru un iluzoriu salariu. E de înţeles, având în vedere circumstanţele. Meseria de avocat/judecător/etc. este bine plătită (oarecum), aşadar mergem la drept. Nu ne place, da’ tot bine plătită este, aşa că rămânem. Problema principială, după mine, e că sunt prea mulţi oameni care compun universul ăsta juridic (şi trec, aşadar, prin universul educaţional), dintre care prea puţini iubesc ceea ce fac. În meseria asta nu poţi să închizi uşa aprozarului şi să pleci acasă, nu poţi partaja. Trebuie să fii dispus a i te dedica în quasitotalitate. Prea puţini sunt. Bineînţeles, ar fi multe de pus la punct, da’ eu cred că ăsta e viermele care mănâncă cel mai mult din sistemul judiciar.
Ştefan Toma: Poate că ar trebui pus mai mult accentul pe partea practică, fiindcă atunci când vom profesa nu ne va întreba nimeni chestiuni pur teoretice. Avocatura e destul de bine ,,implementată” în timpul facultăţii, datorită practicii profesionale şi diverselor concursuri, dar n-ar fi rău să se promoveze şi profesia de magistrat. E adevărat că INM-ul te pregăteşte pentru această profesie, dar cred că ar fi bine să ştii înainte de a ajunge acolo daca ţi se potriveşte sau nu.