În majoritatea timpului ne ocupăm cu muţănii. Însă uneori, ne reîntoarcem la origini şi simţim nevoia să scoatem în evidenţă un singur lucru: nu e totul pierdut. Există tineri care pot să aducă schimbarea. Trebuie doar să-i găsim. Iar după ce i-am găsit, trebuie să ne oprim şi să-i lăsăm să se dezvolte.

În această căutare a noastră, ne-am gândit că nu ar strica din când în când să selectăm – uneori chiar la întâmplare – tineri jurişti pe care să îi supunem unui interviu. Ce urmează să citiţi sunt răspunsurile unei domnişoare care trebuie să ne demonstreze faptul că avocaţi de calibru urmează să existe şi pe viitor. Se numeşte Cezara Şerban şi a terminat pe primul loc (la egalitate cu un alt tânăr de perspectivă) la concursul de admitere în avocatură. Cu 94 de grile. Ceea ce se numeşte… aproape de perfecţie.

Iar acum interviul.

  1. Multe reacţii în legătură cu acest examen. Precum în fiecare an. Nu dorim polemici aşa că le vom ocoli. Dar totuşi… cum îl puteţi descrie? A fost aşa cum v-aţi aşteptat ori… nu?

Din punctul de vedere al nivelului de dificultate, da, a fost aşa cum m-am aşteptat. Puţin mai dificil ca în anii trecuţi, dar această situaţie a fost justificată de eliminarea probelor scrise. Totuşi, în ceea ce priveste organizarea, au existat câteva…deficienţe. Pe scurt, ca să nu intru în polemici, cred că greselile, atât gramaticale, cât şi juridice nu au ce căuta în subiectele unui examen de o asemenea anvergură. De asemenea, au existat grave probleme organizatorice, despre care însă aţi auzit deja şi pe care nu cred că este cazul să le dezbat în acest interviu.

Neavând altă posibilitate, m-am adaptat condiţiilor şi am depăşit impedimentele, dar am avut impresia, aşa cum aţi spus şi voi, că m-am luptat mai degrabă pentru un loc în Jocurile Foamei şi nu pentru un loc într-o profesie ce ar trebui să se remarce prin profesionalism si competenţă.

  1. Cum se obţin 94 de grile la un examen la care din aproximativ 4500 de candidaţi au trecut mai puţin de 500?

Poate suna ca un clişeu, dar acesta este adevărul: ambiţie şi multă muncă. Deşi nu există o reţetă a succesului general valabilă, cele două elemente pe care le-am menţionat sunt indispensabile. În ultimul an am trecut în plan secund orice alte preocupări care mi-ar fi putut distrage atenţia de la scopul pe care îl urmăream. Nu spun că am învăţat 24/24 de ore, dar am avut un program destul de bine pus la punct. Consider ca abilităţile de organizare a timpului sunt esenţiale pentru a trece cu brio printr-o astfel de probă de foc. Examenul, deşi constă în 100 de grile, este destinat să verifice nu numai cunoştinţele juridice, ci în primul rând rezistenţa la efortul psihic.

A fost o rutină greu de suportat, dar am avut un obiectiv clar fixat în minte, iar acest lucru m-a ajutat să rezist până la capăt. Nu în ultimul rând, m-am bucurat de toată susţinerea din partea familiei şi a celor dragi. Pot fi o persoană dificilă atunci când îmi dedic întreaga activitate studiului, dar am avut atâta susţinere încât parcă şi câinii lătrau mai încet doar ca să nu mă deranjeze.

  1. De ce avocatură şi de ce nu INM?

Am ales avocatura pentru că aceasta este profesia care mă reprezintă. Trăiesc pentru provocări, îmi surâde ideea unei profesii liberale, îmi place gustul victoriei şi îmi doresc să îmi susţin opiniile prin argumente pertinente, bine fundamentate din punct de vedere logic şi juridic. Deşi am intrat în facultate cu dorinţa de a deveni judecător şi deşi în general sunt o persoană raţională, care îşi face alegerile cântărind avantajele şi dezavantajele, au existat momente în viaţă când am simţit că profesia de avocat m-a ales pe mine, iar când a venit momentul să aleg între cele două profesii, opţiunea pentru avocatură a venit parcă de la sine, cât se poate de natural.

  1. Băgăm de seamă că aţi absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. Cum e pe acolo sistemul educaţional? Puncte forte şi puncte mai puţin forte.

Puncte mai puţin forte..hmm, chiar nu pot să le identific. E adevărat că dacă vrei să înveţi, înveţi oriunde, dar Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti chiar oferă multe oportunităţi. Am avut şansa să învăţ de la profesori deosebiţi, adevăraţi profesionişti ai dreptului. Examenele de an au adesea un nivel de dificultate ridicat, sistemul este unul exigent, dar corect, iar concurenţa este acerbă. De asemenea, în cadrul facultăţii se organizează concursuri de procese simultate, la nivel local sau internaţional, conferinţe pe diverse teme juridice, casele mari de avocatură din Bucureşti îşi prezintă anual ofertele de recrutare pentru practica de specialitate, iar pentru cei dornici să cunoască dreptul străin, există posibilitatea frecventării cursurilor de drept spaniol sau a cursurilor din cadrul Colegiuliul Juridic franco-român. Şi dacă nu v-am convins încă, cifrele vorbesc de la sine: dintre cei care au promovat anul acesta examenul de primire în profesia de avocat, cei mai mulţi sunt absolvenţi ai acestei facultăţi.

  1. Care sunt aşteptările dvs. raportat la avocatură?

Îmi doresc să fac parte dintr-un mediu competitiv, care să îmi dea posibilitatea să evoluez. Îmi doresc sa merg cu plăcere în fiecare zi la serviciu. Un rol important în formarea mea profesională ca avocat şi în imaginea pe care mi-o voi crea cu privire la această profesie îl au atât avocatul îndrumător, cât şi mediul de lucru. Ne formăm şi evoluăm, ca oameni şi ca profesionişti, în funcţie de mediul în care trăim şi de modelele pe care le avem în viaţă. Aplicând această regulă, fireşte că îmi doresc ca în cadrul viitorului mediu de lucru să existe confraternitate şi respect, valori puternice şi predispoziţia avocaţilor cu experienţă de a sprijini formarea proaspeţilor colegi.

Ştiu că lucrurile nu sunt întotdeauna roz, nici nu am astfel de aşteptări, dar rămân fidelă crezului meu, acela al lucrului făcut cu implicare şi cu profesionalism şi îndrăznesc să aştept acelaşi lucru de la toţi cei implicaţi în actul de justiţie.

  1. …dar temerile?

Mi-e teamă că nu voi avea timp pentru activităţi extraprofesionale. Nu mă întelegeţi greşit, nu mă sperii de muncă, dar îmi doresc împlinire şi pe plan personal. Or, cele două aspecte sunt destul de greu de conciliat în condiţiile în care programul de lucru se termină de cele mai multe ori după ora 22:00. Totuşi, nu sunt genul de persoană care să facă multe concesii, ori care să îşi petreacă nopţile la birou şi cred că un management al timpului mă va ajuta mult în această privinţă.

O altă problemă ar fi riscul de a cădea în rutină, riscul de plafonare. Trebuie să ne dorim să evoluăm constant, să acceptăm provocări şi să le depăşim , pentru că altfel riscăm să fim simpli roboţi. Nu trebuie să fim oile ghidate către scopul urmărit de alte persoane, ci ciobanii care îndrumă şi sfătuiesc.

  1. Cum vede un proaspăt absolvent de facultate sistemul juridic privit din afară? Vă sperie uneori gândul că urmează să faceţi parte din el?

Nu pot să spun că mă sperie. E adevărat, e un mediu nou, dar tot ce e nou reprezintă o provocare. Pe de altă parte, practica de specialitate pe care am facut-o pe perioda facultăţii mi-a dat posibilitatea să trag cu ochiul în această lume. Poate cozile de la registraturi şi de la arhive vor fi la fel de lungi, poate că dosarele vor avea la fel de multe pagini, poate ca justiţia nu va fi întotdeauna legată la ochi, poate uneori, pe balanţa ei vor cântări mai mult banii si nu faptele, poate sunt doar o proaspătă absolventă cu aşteptări prea mari, dar îmi doresc ca împreună cu ceilalţi jurişti din generaţia mea, să aducem un plus de valoare actului de justiţie.

  1. Şi pentru că suntem obişnuiţi ca ultima întrebare să fie una retorică (deşi toată lumea răspunde la ea), spunem aşa: au auzit cei din Bucureşti de Dan Chirică? Şi dacă da, Chirică sau Deak?

Şi pentru că întrebarea este una retorică, voi oferi răspunsul la care vă asteptaţi. Da, au auzit cei din Bucureşti de Dan Chirică, cel puţin în ceea ce priveşte opera doctrinară a acestuia. Personal, am avut ocazia să aprofundez câteva dintre lucrările dumnealui.

Pe de altă parte, trebuie să îi dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Marele profesor Deak este o piatră de temelie a dreptului civil românesc. Astfel că, deşi nu mai este printre noi de ceva timp, încă mai scrie cărti, inclusiv pe noul Cod civil. Lăsând gluma la o parte, mi se pare fascinant că ceea ce au scris nişte oameni acum câteva zeci, sute sau chiar mii de ani, dacă ne raportăm la dreptul roman, este în continuare în concordanţă cu situaţia actuală, deşi legislaţia s-a schimbat, iar relaţiile sociale sunt într-o continuă evoluţie.

În fond, problema nu este între a alege între doi profesori si autori reputaţi, pentru că, în profesia pe care mi-am ales-o, voi cita întotdeauna autorul a cărui opinie se pliază pe ceea ce trebuie să susţin într-o situaţie concretă.

Vă mulţumim.

Şi eu vă mulţumesc şi aştept de la voi cât mai multe articole cu aceleaşi ironii fine şi inteligente, cu care v-aţi obişnuit deja cititorii.