Ne tot împiedicăm de ceva vreme de tot felul de ciobăneli legislative. Şi ne-am gândit că n-ar fi lipsită de interes următoarea discuţie.

Vine legiuitorul nostru, simpatic, amabil, parfumat, mai-mai că începi să-l bănui de înclinaţii pe care le (pre)judecă unii (Noi nu, să fie clar!). Şi aşa simpatic cum e el, elegant, ne spune ce ar fi ok să se aplice cu valoare de principiu.

Pentru că el stabileşte, în înţelepciunea lui, nişte linii generale de acţiune, îi lasă pe alţii mai chiţibuşari să se ocupe de detalii. Ăia de la cazane cum ar veni. Ăia de dau cu vaselină pe la îmbinări, care verifică temperatura la apa din calorifere şi care-şi mănâncă slana cu ceapă pe un capăt de cod de procedură penală, fila cu art. 148 litera f (că tot e cel mai popular).

Şi vin meşterii ăia pricepuţi, trecuţi prin înşurubeli de robinete, prin las-că-ştiu-eu-mai-bine, prin viaţă, cum ar veni şi încep să îi explice ăluia de îi curios cum e cu principiile puse în scenă de metrosexualul nostru legiuitor ce se întâmplă dacă începi să-i dai jos hainele. Principiului, adică.

Bunăoară (vorbă dulce-lemnos consacrată), ca să punem degetul pe ce ne pişcă pe noi, ne durea deunăzi capu’ de viaţa intimă a persoanei arestate. Ne-am zis în redacţie: “bine, bine, arestăm omu’, da’ unde scrie că e de musai să-l privăm de plăceri trupeşti?” Aşa că am deschis legea specială, în stânga şi Kamasutra, în dreapta şi ne-am ospătat spiritual până am picat de revoltă sub masă.

Cică legea zice că arestatu’ are drepturile condamnatului. Firesc ca pana corbului. Cică dintre drepturile condamnatului pe care le poate asimila şi arestatu’ prin inhalare sau subcutanat sau chiar pe cale orală e şi dreptul la vizita intimă. Musai ca de voie bună. Numa’ că după ce pleacă legiuitoru’ la masaj anticelulitic, vin ăia murdari pe mâini şi încep:

– bine, bine, vizită intimă, da’ nu mai des de o dată la trei luni;

– sigur, sigur, o dată la trei luni da’ nu mai mult de două ore (aici probabil mulţi bărbaţi ar protesta: da’ de ce ai vrea-o mai lungă?!);

– ok, ok, de 4 ori pe an şi maxim 2 ore pe zi da’ mai avem vreo 5 condiţii cumulative pe care dacă nu le îndeplineşti, vorbim de, maxim, un lucru manual;

– fireşte, fireşte, toate cele de mai sus, da’ nu şi pentru arestat.

Şi uite-aşa, dragii noşti’, am tras concluzia că decât în pat cu legiuitorul, mai bine singuri. Nu de alta, da’ putem să dormim pe ce parte vrem noi. Fiincă la aşa principii, un somn bun al raţiunii nu ne strică nici nouă.

Legiuitorului vedem că nu i-a stricat. Din contră.