Mi-am propus să vin cu subiecte ceva mai vesele în 2015, că dacă ăia rămaşi în viaţă de la Charlie Hebdo încă mai găsesc resurse să fie golani, atunci şi noi putem fi o idee mai relaxaţi. Că nasoale oricum urmează să se întâmple. Singura întrebare ce prezintă interes sunt două: ce şi cui?

1. Avocaţii

Anul 2015 va fi exact la fel ca-n 2014. Ăia care au făcut bani fac în continuare bani, ăia care au câştigat procese câştigă în continuare şi ăia care n-au avut timp de nimic o să se obişnuiască cu ideea. Singura veste bună vine pentru ăia care au făcut foamea în 2014: după venirea primăverii, o să fie o grămadă de măceşe, afine, ciuperci.

2. Magistraţii

Judecătorii, adică. Nu mă interesează ce zice Constituţia legat de procurori. Magistraţii, deci, o să ajungă să judece câte 10.000 de dosare pe an de căciulă. Ăia cu mai puţine şi mai complexe o să le motiveze tot la fel de încet ca până acum. Câţiva dintre vechii noştri prieteni o să se pensioneze subit, încărcaţi de urările noastre de bine. Prin aprilie – mai, va fi organizat un protest al magistraţilor împotriva celorlalte două puteri în stat, mai geloase, dar care n-au valoarea ei.

3. Procurorii

Perioada de vară se anunţă grea. Violurile rustice depăşesc media ultimilor ani, iar traficul cu cocaină-nfiptă-n rect va jigni sensibilitatea multora. Procurorii ar protesta şi ei prin toamnă măcar, dar n-au voie.

4. Notarii

Piaţa imobiliară şi milionarii de carton îşi revin încet la forma dinainte de criză. Noi excursii în Thailanda la orizont.

5. Practicienii în insolvenţă

 N-a mai rămas nimic de falimentat, dar asta nu înseamnă că fierul vechi nu se poate reorganiza.

La anul şi la mulţi ani!