În miezul unei şedinţe de redacţie, lui Robi i-a tunat prin cap o idee. Am fost de acord cu ea, s-a votat în unanimitate pentru, dar ne-am uitat cu toţii la el, cu îngăduinţă, zicându-ne: „Ce naiv e!” Loieru’ a şi zis că dă o ladă de bere dacă Robi are dreptate. Acum nu vede ce scriem aici, fiindcă a plecat la magazinul din colţ să aducă lada. Robi a avut dreptate.

Florin Streteanu este acel om nonconformist, deschis la nou şi de o disponibilitate sinceră, dincolo de funcţia pe care o are, care i-ar putea permite să nu bage în seamă o redacţie de ciobani în robă. Florin Streteanu este mult mai multe ca om. Cu siguranţă. Asta vă invităm să descoperiţi din interviul de mai jos. Ca profesionist al penalului… ei, acolo, chiar nu are nevoie de nicio prezentare.

Redacţia Loieri: ’21-’22, cine a tras în noi? Aţi fost unul dintre românii îmbrăcaţi în robă CEDO. Cum a fost să judecaţi încălcări ale drepturilor omului? Nu v-ar tenta roba naţională?

Florin Streteanu: Păi tocmai asta e problema, că nu ştim cine. Poate se confirmă bancul care circula prin ianuarie 1990, potrivit căruia miliţia a tras în aer, forţele de securitate au tras în aer, armata a tras în aer, iar manifestanţii au tras aer în piept…

Referitor la experienţa de la Strasbourg, cauza ”Asociaţia 21 decembrie 1989” ş.a. c. România, nu mi s-a părut una dificilă, în pofida faptului că hotărârea a fost mai mediatizată decât altele. Existau deja precedentele din cauzele Şandru, respectiv Lăpuşan c. România, în care Curtea ajunsese la concluzia existenţei unei violări a art.2 din Convenţie, în condiţiile în care în dosarele respective se pronunţaseră totuşi unele condamnări. În consecinţă, în cauza la a cărei judecare am participat, soluţia nu putea fi alta, dat fiind că, după mai bine de 20 de ani, dosarul nu ajunsese pe masa unui judecător.

Cealaltă cauză în care am fost numit judecător ad-hoc, Mocanu c. România, a fost mai complexă, punând unele probleme inedite, între care şi cea legată de existenţa şi întinderea obligaţiei statului de a efectua o anchetă efectivă privind tratamente susceptibile de a intra sub incidenţa art.3, atunci când victima sesizează autorităţile doar după împlinirea termenului de prescripţie. Hotărârea referitoare la acest aspect a întrunit doar o majoritate de voturi. Din motivele pe care le-am expus în opinia concordantă, am considerat şi eu că în speţa respectivă nu se poate reţine o violare a art.3.

Nu ştiu la care robă naţională vă referiţi, dar momentan nu m-aş vedea în niciuna dintre ele. Când am venit ca student la Facultatea de Drept, visam să o îmbrac pe cea de judecător. După terminarea facultăţii, am purtat-o, o scurtă perioadă, pe cea de avocat, însă din momentul în care am început să asum diverse funcţii administrative în facultate mi-am dat seama că nu reuşesc să gestionez timpul cerut de cele două activităţi astfel încât să pot face faţă ambelor, aşa cum aş vrea. Motiv pentru care am decis să renunţ la robă. I-am admirat întotdeauna pe colegii care reuşesc să găsească un echilibru între activitatea de la cabinet şi cea de la facultate, să le facă bine pe amândouă în cele puţine 24 de ore ale unei zile, dar se pare că nu e şi cazul meu…

Redacţia Loieri: Trăiţi într-o lume imperfectă ca noi toţi. Dar într-o facultate perfectă trăiţi sau răspunsul negativ la această întrebare este motivul pentru care aţi devenit decan?

Florin Streteanu: Cine şi-ar dori să fie decanul unei facultăţi perfecte? Vă daţi seama cum ar fi să trăieşti zilnic cu teama de a nu strica ceva din perfecţiunea care te înconjoară? Eu, slavă Domnului, sunt scutit de acest stres. Ah, dar să nu înţelegeţi de aici că în Facultatea de Drept de la UBB nu mai e nimic de stricat… Sunt foarte multe lucruri bune, pe care vreau să le menţin, dar şi lucruri care nu merg aşa cum ar trebui şi pe care mi-am propus să le schimb. Sper doar ca la finalul mandatului să nu îmi fi ieşit invers.

Redacţia Loieri: Scrieţi tratate. Până acum, cel puţin unul. Studenţilor li se cam albăstresc ochii de la el (probabil, coperta e de vină). Ce sfaturi sau ce vitamine le-aţi da pentru a-l putea asimila mai uşor? Sau, altfel spus: Ce îi lipseşte studentului de anul 2 pentru ca Dvs. să îl apreciaţi la fel de mult ca pe Pradel?

Florin Streteanu: Păi, şi e rău să avem studenţi cu ochi albaştri? Nu aţi văzut că în societatea noastră „băieţii cu ochi albaştri” (şi fetele, desigur) au avut şi au în continuare succes în politică, în afaceri etc.?

Dincolo de glumă, constatăm o mare problemă în modul de pregătire al majorităţii studenţilor noştri. Pe baza unui reflex dezvoltat în liceu sau chiar mai devreme, tendinţa este de a memora un curs şi nu de a-l înţelege. Aşa fiind, desigur că efortul e cu atât mai mare (şi mai inutil!) cu cât volumul de materie care trebuie „asimilat” este mai mare. Soluţia nu stă în cafea, vitamine sau energizante, dar nici în a scrie cursuri cât mai subţiri, ca să poată fi memorate uşor. Am încercat dintotdeauna să-mi fac studenţii să înţeleagă că orice materie studiată în facultate foloseşte mai târziu doar în măsura în care reuşeşti să dezvolţi raţionamente în termenii şi în contextul ei. Realitatea din fiecare sesiune pare a sugera însă că nu am găsit mijloacele potrivite pentru a convinge, dar eu sunt un tip perseverent…

Chiar dacă nu îmi stă în fire să îmi exteriorizez uşor sentimentele, adevărul este că îmi respect şi îmi apreciez studenţii, pornind de la constatarea că noi suntem în facultate pentru ei şi nu invers. Referitor la Profesorul J.Pradel, întâmplarea a făcut să fim de multă vreme într-o relaţie apropiată, caracterizată de apreciere şi respect reciproc. Important este însă faptul că, până la urmă, oricare student din anul II are vocaţia de a deveni peste ani un Streteanu, un Pradel sau chiar mai mult.

Redacţia Loieri: Mai nou se foloseşte copy+paste în editarea lucrărilor de doctorat. Le-aţi putea sugera aspiranţilor altă combinaţie de taste? Eventual, aveţi vreun exemplu recent, fericit, din care să se inspire?

Florin Streteanu: Să ştiţi că mai există o combinaţie de taste utilă pentru acest gen de oameni de ştiinţă. Este vorba despre „ctrl + f”, combinaţie care permite să găseşti pe cineva care să scrie pur şi simplu teza în locul tău. Mai dai un ban, mai dai un post (e.g. de ambasador într-o ţară europeană liniştită), dar te-ai scos. Iar dacă omul lucrează bine, nici măcar nu te poţi trezi cu o acuzaţie de plagiat. Din păcate, această combinaţie de taste devine tot mai cunoscută şi studenţilor din an terminal, iar uneori dă rezultate în elaborarea lucrărilor de diplomă.

Ceea ce pe mine m-a întristat cel mai mult, în deja celebrul scandal copy+paste, a fost poziţia unor colegi care nu au ezitat să afirme public că în domeniul juridic tezele de doctorat cam aşa se fac, mai copiezi de ici, mai de colo şi doctor te-ai făcut. Cam ca în bancul care spune că atunci când scrii ceva şi copiezi dintr-o singură lucrare, e plagiat; dacă ai copiat din două e referat, iar dacă ai copiat din trei lucrări e deja doctorat. Problema este că respectivii afirmau asta cu toată seriozitatea şi cu autoritatea ataşată poziţiei lor academice. E trist, pentru că astfel de declaraţii aruncă un blam asupra multor oameni care au muncit serios, ani la rând, pentru redactarea unei teze de doctorat, oameni care nu au dormit nopţi reflectând la fiecare idee pe care au avansat-o sau asumat-o în cuprinsul tezei. Iar eu cred în continuare că aceştia sunt majoritari şi că în România se elaborează multe teze de doctorat foarte bune în domeniul nostru. Chiar în ultimul an am participat în calitate de membru în comisii de susţinere ale unor teze excelente, atât în facultatea noastră cât şi la Bucureşti sau Iaşi.

Redacţia Loieri: Tradiţia ne impune ca ultima întrebare să fie retorică. Noi tot am rămas cu o nelămurire din facultate. Violul e infracţiune continuă sau de obicei? 🙂

Florin Streteanu: Deşi întrebarea ar fi trebuit să rămână retorică, nu mă pot abţine de la un comentariu… Până la urmă, totul e o chestiune de aşteptări vs. posibilităţi. Cu ani în urmă, la un examen, o domnişoară avea de rezolvat o speţă în care, între altele, se punea problema delimitării unei infracţiuni continuate de o unitate naturală colectivă. Starea de fapt preciza că inculpatul a dus victima într-un lan de porumb unde, la interval de câteva minute, a întreţinut cu ea, prin constrângere, două raporturi sexuale. Iar studenta a opinat cu toată convingerea că nu se poate pune problema unei unităţi naturale colective, ci doar a unei infracţiuni continuate, întrucât întreruperea dintre cele două acte e una nefirească…

Redacţia Loieri Vă mulţumeşte pentru interviu.