M-am lamentat eu odată în perioadele mele incipiente şi neîmplinite de text loieristic,  despre cum muierile în INPPA vin şi share-uiesc ca J(h)esus, în loc de scrumbie şi panemar, frustrare. Şi I still stay strongly committed to that. Mai ales când îmi răsună în tărtăcuţa mediocră replica ei demnă de istorie – „Tu, colegul enciclopedie ambulantă!..”

– sau când o spotuiesc aproape zilnic în the gossip hot zone din incinta prea măritei instanţe. Adică acolo unde se face suprainterpretare pe text juridic, da’ din ăla, juridic numa’ c-o fo scremut de unu’ care-o gătat la Domnitorul Moldaviei şi care furnicăreşte cu una de la nivelul măsuţei mesianice, ataşatu-i fiind un ciocănel.

Daaar, not bitching around fu scopul meu, ci unul complet atipic.

După INPPA-ul de astăzi, am simţit nevoia înfundătoare să îmi cer scuze în avans în caz că asta mai e citită şi se vrea înţelege cu titlu de generalitate. Şi aşadar, nu îmi retrag debitările nerafinate, ci numai vreau să mulţumesc nesfârşit femeilor inteligente care ne-au făcut o favoare dând ture pe la şcoala aia de non-loieri să se îndure de noi şi să ne mai ungă cu unt creierul.

Mă rog, ce-o mai rămas din ele după atâtea cotităţi disponibile depăşite.

O fo’ revelator. Şi hipnotizant, a fortiori după atâta intoxicaţie civilistă cu împărţeli de linguriţe, furculiţe, puşculiţe de ordin matrimonial şi unde la medieri te urci pe masă şi desparţi două care se trag de păr, stând crăcită să îţi ţii echilibrul, că doar amândouă îs ca două prăjine şi numa’ bune să bucure cover-ul de la Maxim, şi numai pentru că el-ul cere şi mortăciunea blănoasă înapoi, că vezi doamne e cu titlu de… investiţie.

În fine, ideea e că am să mai merg acolo, chiar dacă tre’ să-mi port toculeţele corporatiste până în  găriştenii-vechi, numai să mai am iluzia că nu tăte îs in an open relationship cu… „uaaaaaai, mi-am luat geantă de la Zara să îmi încapă dosaaarele!”. Ioi,  femeie, alea se citesc, nu se pun în geantă.

Deci, mulţumesc.

Elementary, my dear Watson,
Costella.