Stai uneori şi te gândeşti loiereşte ce-ai ajuns să fi, în comparaţie cu ce-ai fost cândva.  Şi dacă eşti un loier veritabil şi ai îndrăznit să o apuci pe aiesta drum, sunt ferm convins că ai ajuns la aceeaşi concluzie ca şi noi ăştia din redacţie – avocatura ne-o făcut paranoici. Paranoici şi multe altele.

Să luăm două exemple. Doar două.

Exemplul cu interfonul.

S-o întâmplat vreodată să-ţi sune interfonul la unu noaptea, iar din simplul motiv că nu aştepţi pe nimeni să te panichezi mai ceva ca Scooby Doo crezând că aşteaptă DIICOT-ul jos să-i deschizi uşa? Şi asta doar ca să realizezi pe urmă că-i prea târziu în noapte pentru a se putea face percheziţie domiciliară. Dar până ce-ţi cauţi Codul pentru a verifica această nebuloasă, te trec toţi fiorii. Brusc, realizezi că nu poţi garanta pentru tot ce ai pe laptopuţ. Te gândeşti la toate site-urile vizitate de-a lungul anilor şi te vezi parcă teleportat direct în celulă pe un termen de 29 de zile. Ăsta e momentul în care concluzionezi că niciun loier dintre cei pe care îi cunoşti nu e suficient de bun să te scoată din rahatul în care te-ai înfipt.

Exemplul cu prietenii.

Renunţi la a mai avea prieteni apropiaţi. Nu de alta, dar mai toţi prietenii loierilor sunt fie loieri – iar aieştia nu sunt de încredere -, fie sunt genul de oameni care bagă mare în marşarier când au 200 tărie la bord în ideea în care au prieteni care ştiu ce-i ăla 18 indice 1. Practic, de ultima categorie ne ferim cel mai mult. Aiasta pentru că-s cel mai probabil să devină clienţi. Nu asta ar fi însă problema. Problema-i că ni-s prieteni. Şi prietenii au tendinţa să creadă că totu-i fie gratis, fie foarte foarte ieftin. Iar noi loierii respingem de plano conceptul de gratis şi avem mari reticenţe în a ciuli urechile la cuvântul ieftin. Dapoi când lângă ieftin, se mai află încă unul – ieftin, ieftin!

Exemplele sunt însă multe. De aceea mă văd nevoit să revin.

Am zis!