Ne-o izbit nu demult sinceritatea cu privire la paranoia instaurată în capul unui loier (vezi aci ni’). Ţinând cont că am zis şi în momentul acela ni că exemplele sunt mult mai multe decât ălea enumerate, m-am gândit să revin şi să purced înspre a exemplifica… din nou.

Deci, să purcedem.

Despre telefonul mobil.

În ipostazele cele mai accentuate de paronoia (de exemplu, chiar după ce ieşim de la un meci de box între client şi DNA), cel mai nasol ne sperie telefonul mobil. Ce este clovnul pentru ăia mici, este telefonul mobil pentru ăia mari – declanşator de pipi. De câte ori nu s-a întâmplat ca ieşind de la DNA ori DIICOT să mergeţi acasă, iar în momentul în care prietenul, prietena ori câinele vi se adresează cu „tre să vorbim” primul act reflex ce capătă contur să vă îndemne la scoaterea bateriei din intelijentul telefon? Hai no, sincer!

Poate o existat chiar momente în care acel „tre să vorbim” o implicat destăinuiri amoroase despre ce-o făcut şoarecele când pisica n-o putut ajunge devreme acasă, ori alte subtilităţi dintr-ăstea cu pătrăţel roşu. Chiar şi atunci, nu puteţi spune că nu v-o trecut prin cap să renunţaţi la toate studiile şi bunele moravuri şi să începeţi  în a utiliza expresii specifice ultraşilor stelişti, doar ca să vă apuce la scurt timp panica cu privire la faptul că orice “ba, pe a mă-tii!” poate fi interpretat de prietenii de peste drum ca pe o discuţie despre vreo moştenire lăsată de mătuşa Tarzana.

Despre legitimaţia de avocat.

De căte ori nu s-o întâmplat să prezentaţi la film ori teatru legitimaţia de avocat în loc de bilet? Spuneţi sincer! Îmi aduc aminte că am avut la un moment dat un astfel de gest necugetat. Eu am scos legitimaţia de avocat, iar domnişoara ce trebuia să verifice beletu’ la teatru mi-o prezentat legitimaţia pe scria cu bling-bling S.R.I.

A fost un fel de “ţi-o arăt pe a mea, dacă mi-o arăţi şi tu” la nivel de subconştient.

Ştiu, e un fel de Hocus Pocus! Nu doar noi avem un astfel de reflex.

Despre plenitudinea de încadrări juridice.

Aţi păţit vreodată să ieşiţi vara pe terasă şi până să vă ridicaţi de acolo să vă gândiţi la mai puţin de trei încadrări juridice? Îmi pun eu în joc libertatea că răspunsul este nu. Singurii loieri care au reuşit această performanţă sunt cei care nu cunosc mai mult de două infracţiuni – iar ăia nu sunt loieri ci carne de tun. De câte ori nu v-aţi imaginat cum îşi va da chelnerul cu stângul în dreptul şi va cauza o vătămare corporală gravă unuia dintre clienţi prin lovirea capului cu un obiect contondent? Asta este cea mai întâlnită încadrare juridică.

A doua este cea de ultraj contra bunelor moravuri. Aiasta capătă contur de fiecare dată când întorci capul şi vezi la mese cupluri ce nu-şi grăiesc. Unii oameni trăiesc toată viaţa în celibat involuntar, în timp ce alţii îşi pierd vremea în cuplu păstrând tăcerea.

O a treia încadrare juridică des întălnită este cea de primire de foloase necuvenite. De fiecare dată când vine nota de plată iar chelnerul zâmbeşte pentru prima dată drăguţ, ne gândim dacă fapta îndeplineşte ori nu elementele constitutive.

Eu, de exemplu, nu las niciodată bacşiş. Nu de alta, da-s pocăit şi nu comit infracţiuni.

Am zis!

Sursa foto: motivatedphoto.com