Noul val deontologic comun (judecători & avocaţi) a pornit recent de la o doamnă judecător de la ÎCCJ. Alături de ea, pe val, s-au urcat de voie de nevoie şi unii dintre liderii tagmei avocăţeşti. Cum ar zice un clasic în viaţă, din redacţie: cu stima stăm bine, rămâne să vedem dacă şi ştim ce e aia.

Fără să pornim de la o desconsiderare a atitudinii doamnei judecător sau a celor care au fost de acord cu ea, mie mi se pare că discuţia asta despre deontologie e ca în bancul cu Ion, Gheorghe şi SIDA. Gheorghe nu ştie ce e aia, şi nu ştie ce să zică când îl întreabă Ion dacă  are. Dacă zic că am, o să vrea şi el, dacă zic că n-am, o să spună că îs sărăntoc… Mă, Ioane, am, da’, aşa, pe fundu’ butoiului.

Nuanţarea care probabil trebuie făcută aici, ca să cadreze cu bancul, e că în cele două profesii unii nu ştiu ce e aia etică şi deontologie, ori se fac că nu ştiu, ori nu-i interesează.

Discuţii de dragul discuţiilor, de frumuseţea întâlnirii cu judecătorii, procurorii şi avocaţii la o cafea şi la o măslină (poate mai iese de un banc cu cele trei profesii la un loc) se fac tot timpul. Probabil se vor face şi nişte acte în acest sens. Dar cred că aici e ca în căsătorie. Ceritificatul de pupat în faţa părinţilor şi legalizare în cadru familial a sexului pe care îl făceai de nu mai ştii nici tu când ai cunoscut-o pe proaspăta soţie nu îţi va garanta niciodată o relaţie funcţională (ideală sau perfectă sunt nişte termeni pe care din respect pentru ăia realişti nu îi voi folosi).

Propunerea mea e să faceţi/facem invers. Generăm prin faptele noastre etică şi deontologie şi după ce vedem că funcţionează le punem şi pe hârtie. Câteva probleme care ar trebui însă rezolvate prima dată:

1. Juzilor:

– Nu mai reduceţi onorariile avocaţilor în orice cauză şi într-un mod totalemente nejustificat. Textul zice: vădit disproporţionat, nu – aşa au muşchii mei chef.

– Ascultaţi avocaţii, nu vă uitaţi prin ei. Dacă vorbesc prostii, spuneţi-le că nu puteţi identifica textul legal care prevede ce susţin ei.

– Motivaţi-vă hotărârile succint, la obiect şi în timp rezonabil. Dacă scrieţi chestii nesusţinute de lege nu putem decât să avem impresia că: ori habar n-aveţi despre ce discutăm, ori ţineţi cu Parchetul/partea adversă (şi asta nu e deloc etic).

– Dacă vă vine să fiţi arogant cu un avocat, nu vă burzuliţi dacă primiţi retur identic. Nici el, nici dvs. nu sunteţi îndreptăţiţi a vă arăta muşchii pe temei de cine-s eu!

– Nu desconsideraţi avocaţii prin admiterea în sala de judecată ca participanţi a para-leilor. Dacă ăia se joacă de-a avocatura, poate ne apucăm şi noi să ne facem instanţe paralele, unde să punem ca juzi şi ca procurori – avocaţi de-ai noştri. Să vedeţi atunci jurisprudenţă!

2. Avocaţilor:

– Nu pledaţi ca şi când aţi încerca să vă exprimaţi în chineza citită invers. Clar, succint, la obiect.

– Nu veniţi la cauză cu lecţia neînvăţată. Meritaţi 4 ca la şcoală, orice formă ar lua acest 4.

– Nu faceţi trafic. De influenţă. Vă bate DNA, nu de alta! Mai bine faceţi trafic de inteligenţă. Ca noi.

Când cel puţin ăstea 7 probleme vor fi istorie, putem discuta de Coduri deontologice şi etice  comune. Până atunci, e doar wishful thinking care mai mult strică decât ajută.