Recent, la emisiunea noastră favorită “Dansez pentru românii care au talent”, s-a prezentat la preselecţie un procuror, nu contează parchetul că nu vrem să le facem reclamă, care dorea să fie vocea României în materie de magistraţi.

Mai precis, care dorea să fie procuror general, că posturile de procurori simpli sau cu grad mai mic de general sunt toate luate. Cum era şi normal, juriul l-a rugat frumos să le arate care e talentul lui.

“Sigur, nicio problemă. Ia priviţi cum întocmesc eu un rechizitoriu din nimic.”

S-a pus omul pe treabă şi, în nici jumătate de oră, aveau rechizitoriul gata. Juriul l-a privit mirat şi a întrebat:

“Bine, bine. Dar pe numele cui e întocmit şi pe ce infracţiune?”

Procurorul a zâmbit, a adoptat un aer voit de superioritate şi a zis:

“Pe cine vreţi dumneavoastră şi pe ce infracţiune credeţi de cuviinţă.”

Sala a început să aplaude frenetic, unii chiar au început să se dea cu capul de pereţi când au realizat ce talent ascuns zace în concurentul din faţa lor, alţii şi-au smuls hainele de pe ei şi au început să urle:

“Ia-mă pe mine, trece-mă pe mine în rechizitoriu!”

Juriul nu a avut ce să facă şi l-a trimis direct în finală.

Ghinionul lui a fost că acolo s-a întâlnit cu judecătorul care fusese vicecampion cu un an înainte. În ultima finală, acesta motivase o hotărâre de arestare prevenitvă pe infracţiunea de înşelăciune la măsurătoare într-o singură frază: Arestarea preventivă a inculpatului e justificată că aşa zic eu. Pierduse însă în faţa unui avocat a cărui pledoarie ţinuse 24 de ore fără să facă vreun moment referire la faptă, inculpat sau temei de arestare.

Vă vom ţine la curent cu rezultatul de anul acesta.