Motto:

Dragă Norvegie, te acuz de abuz nu împotriva unei familii de romȃni creştini, te acuz de abuz împotriva Creştinătăţii, te acuz de abuz împotriva Vieţii şi Adevărului, de acuz de abuz de prostie şi ignoranţă! Laicitatea ta e stupidă şi fără sens. Grija ta pentru copii e lipsită de subiect, e o pseudogrijă, e ilară şi subdimensionată.”

Nebănuite şi întunecate sunt cărările comentariului juridic. Mă gândeam cum să abordez mai academic decizia C.S.M-ului de a înălţa procurorul cu un lung de penis mai sus de avocat, când amplificarea cazului Bodnariu îmi ţâşneşte din lungul şi din latul monitorului, gemând să fie luat în serios.

Sigur că n-aţi trăit până acum într-o grotă din munţii Pamir, fumând maraciuca cu talibanii, aşa că ştiţi despre ce e vorba. Şi, ca orice oameni cu trei cifre în indicele IQ, aţi ignorat cazul şi v-aţi văzut de ale voastre. Doar că despre Bodnariu trebuie vorbit, spre deosebire de alte rahaturi care ne infestează informatic, dintr-un motiv simplu: ne arată cât de înapoiaţi suntem, genul de oglindă necesară, spartă şi murdară.

Una bucată familie de habotnici de rit important strict eventual în circumstanţiere, decide să-şi educe progeniturile aşa cum se obişnuieşte, domʼle, din moşi strămoşi pe meleagurile noastre, cu o scatoalcă-două-trei, că de bătaie înţelege orice animal, darămite o creaţie divină. Până aici, nimic special. Oare să fie aşa, totuşi?

Deloc. Pentru că soţia e norvegiancă, nu răsărită din vreo vale uitată de lume din Carpaţi, iar simpatica familie decide să-şi crească rodul fertilităţii printre primitivii ăia de norvegieni, nu la poalele Sarmisegetuzei. Norvegie unde, pe lângă un nivel de trai la care noi vom ajunge după ce vom vinde rinichii familiei extinse, timp de trei generaţii, se mai întâmplă să existe şi legi care se aplică. Sigur, Legea nr. 272/2004 şi Codul Penal există şi pe la noi, dar asta nu înseamnă mare lucru – fapt care-mi aduce aminte de un suspect de violenţă în familie care declara senin că nu ştia că nu are voie să-şi bată nevasta „de când cu U.E. şi asta”.

Nu trebuie să fim naivi să credem că nu există erori judiciare peste tot. Nu trebuie să credem că în Norvegia nu există abuzuri. Dar cât timp autorităţile norvegiene nu divulgă nimic din ancheta socială şi nu-şi justifică momentan deciziile luate (fapt firesc într-un stat civilizat, în principal pentru protecţia intimităţii copiilor), avem doar cele două tabere: Statul norvegian, întâmplător printre cele mai bune locuri în care poţi trăi şi îţi poţi creşte copiii, şi o adunătură de primitivi care ţin cu dinţii de dreptul lor de proprietate asupra progeniturilor.

Sinistră nu e dimensiunea şi generalizarea prostiei, demonstrată din plin prin cazul Bodnariu, ci faptul că există destui jurişti pe care îi revarsă măgăria în spaţiul public, oameni care, dacă nu au îndatorirea sfântă de a aduce lumină cetăţenilor, din înaltul priceperii şi probităţii lor morale (desigur, cu 20 de cm mai reduse decât ale procurorului), măcar ar trebui să tacă.

Altfel, ne cerem scuze că n-am fost bătuţi când eram mici, fapt care, astfel cum s-a putut constata inclusiv prin acest articol, ne face răi şi defetişti români.

(sursa foto)