În meseria noastră ne lovim foarte des de oameni care au probleme de respiraţie. Şi cum respiraţia e vitală pentru a exista, la fel cum e apa pentru peşti, în astfel de situaţii critice suntem dispuşi să ajutăm, să dăm o mână de ajutor, inspiraţi profund, expiraţi profund“, vedem şi noi, după caz, ce putem face.

Când nu e util ajutorul nostru, încercăm să ne dăm seama de ce, unde am greşit, ce l-a făcut pe cel în nevoie să-şi piardă suflul. Deunăzi, cineva trăsese prea tare aer în piept şi aspirase un mandat de arestare. Degeaba ne-am luptat cu instanţa de recurs, că n-am reuşit să-l resuscităm. L-au luat cei în uniforme şi cu girofar. Înainte de asta, cineva expirase din funcţia influentă pe care o avea, aşa că unii au înţeles că e mai bine să-l calce. Pe gât. Aşa că n-a mai putut inspira decât o funcţie amărâtă, unde nu faci nimic care să-ţi taie respiraţia.

Ca să înţelegeţi ce vreau să vă spun: unii s-au născut pentru titluri, funcţii, apelative. Dacă nu le folosiţi când vorbiţi cu sau despre ei, riscaţi să prindă, la început, o grimasă urâtă pe faţă, apoi, dacă insistaţi în omisiune, ar putea să înceapă să se zvârcolească spasmodic.

Vreţi să vă dau un sfat pentru astfel de situaţii? Nu pot. Nici eu nu ştiu cum să funcţionez pe lângă astfel de specimene.