Din ciclul “Să râdem de necazul altora”, azi ne simţim datori să comentăm sarcastic ştirea colegilor de la Juridice. Asta pentru că ne-am trezit răi. Sper să ne treacă până mâine.

Ne anunţă dânşii că s-au decernat premiile concursului „Poezie de puşcărie”.

Pe cuvânt dac-am ştiut de el! Iniţiativa e lăudabilă, nu zicem nu, oamenii trebuie să-şi păstreze sufletul curat cu care au intrat la răcoare şi să şi-l arate şi semenilor, să vadă că ei nu sunt răi, în esenţă, dar le-a alunecat mâna, toporul, banii în cont etc., din greşeală, că mai greşeşte omu’ şi acuma trebuie să suporte consecinţele. Şi până ies, nu vor să se animalizeze, aşa că scriu şi ei ce pot, în cazul de faţă, poezie.

Din păcate, ştirea prezintă doar premianţii nu şi operele lor şi nici ce premii au luat.

În naivitatea noastră putem doar să ne închipuim că premiul cel mare, acrodat de juriul de trei judecători, a fost înlocuirea detenţiunii pe viaţă cu sancţiunea administrativă a mustrării, pentru următoarea poezie: „DNA-ul şi DIICOT-ul/Le iubesc la fel de mult/Doamne, dă-le sănătate/Şi atât.”

Adevărul e că imaginaţia noastră e limitată şi talentul poetic e schilodit de limbajul juridic de lemn cu care am fost îndoctrinaţi.

Rugăm colegii de la Juridice să facă un bine şi să ne ofere măcar două-trei exemple de poezii. Nu de alta, dar avem anumite bănuieli asupra conţinutului lor, pe care ni le dorim confirmate sau infirmate.

Încheiem cu vorba poetului: „Trăiască berea!”