V-am lăsat până după examen să vă spunem motivele DE CE să NU vă faceţi ce ne-am făcut noi când n-am gândit. Asta ca să nu le ziceţi părinţilor că aţi renunţat în ultima clipă să mergeţi la examen fiindcă aşa v-au zis nişte ciobani. Adică noi, loierii.

O luăm metodic ca într-un rechizitoriu bine întocmit (deci într-unul metaforic, adică unul de nu există neam).

1. Cum călcaţi în profesie (să fie cu noroc şi să vă ştergeţi pe spaţiul verde) e o doamnă, de obicei amabilă într-un mod foarte subtil de nu vă daţi seama, care stă după un geam termopan securizat contra gloanţelor şi sticlelor incendiare care o să vă zică încă din prima lună că, deşi n-aţi încasat niciun leuţ fiindcă nimeni n-are habar de voi ca avocaţi nou-intraţi, tre’ să cotizaţi la un buget de care nimeni nu ştie cum beneficiaţi. V-a zis şi colegul Chiriţă înainte de examen de faza asta da’ se pare că nu l-aţi ascultat. Dovadă că aţi intrat în profesie.

2. După ce începeţi să înţelegeţi că ziua nu are doar 24 de ore (ziua de muncă adică), parcă vă cuprinde un iz de panică şi începeţi să vă ştergeţi la ochi să vedeţi mai bine judecătorul după o noapte nedormită în care v-aţi pregătit dosarul pe care vi l-a aruncat maestrul în braţe cu o seară înainte, pe motiv că s-a uitat la vreme şi pe el/ea o să-l doară dimineaţă reuma anală din cauza ceţii pe care i-a dat-o clientul când i-a promis că în două zile va veni cu onorariul. Şi au trecut de atunci 2 ani.

3. După ce mergeţi la adunarea general-adormită să depuneţi jurământul ca avocat şi să vă luaţi oficial roba pe dos, în semn de preţuire pentru statutul profesiei care mai mult strică decât ajută, veţi simţi un început de mândrie. Vă asigurăm că e o falsă senzaţie. De fapt, e instinctul care încearcă să vă convingă să fugiţi în ţările calde şi vă recreează senzaţia pe care o să o aveţi când staţi pe plajă la soare. De aia, în scurt timp o să vă apuce traspiraţiile.

4. Fiindcă memoria noastră e selectivă şi blochează multe din greutăţile vieţii de stagiar, nu ne mai amintim nimic altceva din perioada respectivă. Aşa că, ajungând în prezent şi în sala de judecată, vă prezentăm judele. Nu oricare jude. Ăla care are puteri supranaturale: poate să se uite prin tine în timp ce tu încerci să-i explici de ce colegul lui de la fond, în mod greşit, a pronunţat un divorţ într-o cauză de partaj. Pe-aproape ziceţi voi, intuiţia i-a spus că trebuie să despartă ceva, dar nu a nimerit-o. Rămânem în pronunţare! e tot ce poate să vă zică preşedintele completului de apel. Dacă nu ştiţi traducerea din româna juridică în româna uzuală asta înseamnă: Ieşi dracu’ afară că mai avem şi alte cauze!

5. Mergi la birou şi găseşti comunicarea unei decizii la care, acu’ vreo şase luni, ai lecturat minuta ca pe un meniu în limba chineză dintr-un restaurant cu specific islandez. Şi te-ai dus în ziua aia acasă cu o moacă de a crezut prietenul/prietena că ai făcut atac cerebral şi nu mai ştii cum să faci pipi. Iei decizia, o citeşti, pui după aia stagiara să o treacă prin google translate din română în zulu şi iese: Ake ife uma ngiyaqonda into. Şi atunci pricepi. Pricepi că trebuie să te laşi dracu’ de avocatură. Însă e prea târziu. Aşa că te apuci de…, te apuci de cap şi te dai cu el de pereţi zicând: Bóng! Bóng! Bóng! Şi îţi dai seama că ai învăţat fără să vrei vietnameză.

Dacă cele cinci motive de mai sus nu v-au convins că nu aveţi de ce să vă faceţi avocaţi atunci… atunci bun venit în profesie! We don’t have cookies!

(sursă foto)