Am scris la un moment dat aiasta – Tăt îi roşu, galben şi albastru de 1 Decembrie. Bate patriotismu’ în noi mai ceva decât băteam noi mingea pe maidan când eram mici. Da’ nu vreu să insist în legătură cu patriotismu’. Că ăsta oricum se evaporă ca spirtu’, începând cu 2 Decembrie. Vreu în schimb, să discut despre ceva comun tuturor românilor. Acel ceva ce ne face pe 1 Decembrie să ne legăm de gât tricolorul, iar pe data de 2, să ne tatuăm pe frunte cu font de 30 Times New Roman “ce de câcat e în România!”

Şi m-am gândit să recidivez şi să discut despre o categorie ce contribuie ca România de azi să fie România de ieri, adică aceeaşi cu România de mâine.

Mă refer la ăştia de au tot timpul la ei în geantă Convenţia cât îs studenţi, dar ascultă pă la uşi cu halba în numele dreptăţii după ce o gată. Nu halba ci facultatea. Ăştia de-s Che Guevara în facultă, dar ajung tăţi pui de Reinhard Heydrich de îndată ce o gată, fac ca România să rămână ce-o fost şi ieri… aceeaşi de altădată. Stat de drept în care cetăţenii-s pradă.

Vă ascultăm pentru binele vostru, pe cuvântul nostru, pentru totdeauna până ce găsim rostul… ascultării. Că doar o veni vremea când o să calci strâmb. Iar noi om fi acolo să te ajutăm să te repeţi, stând lângă tine. Prin colegi investigatori pricepuţi să te facă să faci ce e bine, chiar dacă nu pentru tine şi contrar voinţei ce în curând n-o să-ţi mai aparţină ţie.

Ce ne mai întreabă şi pe noi periodic dacă nu cumva-i momentul să ne oprim din scris, că dreptul la exprimare o murit se pare odată cu grupul Divertis.

Nu mulţumim, le transmitem săptămânal. Dar ei rămân pe repeat în căşti de parcă-s vreun nou curent muzical. Treburile aiestea or înceta probabil când educaţia o să dea tonul schimbării. Şi actualii or să fie foştii daţi uitării. Dar pentru asta e nevoie de oameni care să clădească-n sistem, nu capete de lemn ce-şi iau leafa lunar doar şezând pe scaun în săli de curs în care se aude doar vântul. Nicidecum cuvântul. Oameni ce-i fac pe studenţi să găsească mai multă cunoaştere-n pahare pe jumătate goale. Ş-apoi te miri că-n loc de cărţi folosesc paharele pe post de căşti pentru intimidare.

Căci din lehamite nu o să crească niciodată vreun bob de speranţă. Şi la fiecare 1 Decembrie ne-om uita la trecut şi ne-om zice că am învătat multe, dar încă nu s-o petrecut vreo schimbare la faţă.

Am zis!

Acesta a fost ultimul material al colegului Loieru, care din motive imputabile celor vizaţi, a decis să părăsească redacţia şi să accepte oferta de a se despărţi de România pentru un doctorat într-o ţară în care ideea de stat de drept îşi produce efectele măcar de două ori pe săptămână.