Aţi văzut filmul Cube (Cubul), nu? E despre speranţă şi disperare. Un film în care pereţii se mişcă, camerele se mişcă, speranţa dispare… oamenii mor. În chinuri. Teribile. În timp ce mulţimea priveşte. Îngrozită. Un film în care câţiva oameni se trezesc captivi într-un spaţiu aflat într-o continuă metamorfoză şi sfârşesc prin a lua în braţe sfârşitul cu miros de mucegai. Un film în care fiecare personaj are un moment de optimism şi crede că va izbuti în cele din urmă să scape cu viaţă. Dar victoria e scurtă şi mai mult decât fictivă. Un film în care mai fiecare personaj are iluzia că a găsit ecuaţia ce rezolvă dilema intitulată „cum rămâi în viaţă?”. Dar toţi greşesc… ca la examenul de succesiuni ori contracte speciale. Căci la final chiar şi cel care scapă rămâne captiv în următorul labirint, viaţa sa fiind din nou pusă gaj la masa unde se joacă ruleta rusească.

Vă recomand să urmăriţi acest film. Iar după ce îl vizionaţi, vă invit să vă puneţi următoarea întrebare: nu cumva personajele acelea sunt studenţi la Facultatea de Drept? Ne vinde regizorul o perdea grandioasă de fum, când de fapt şobolanii ăia din cub se învârt în gol prin cameră ori baie aşteptând sesiunea de restanţe. Iar cei care scapă au impresia că au scăpat din cub, realizează pe urmă că au trecut cu bine doar de sesiune. Dar după o sesiune urmează întotdeauna o alta. Şi o alta. Şi o alta. Asta în caz că nu ai rămas restanţier pe viaţă la succesiuni şi te trezeşti mereu în aceeaşi sesiune. Pentru aceştia, recomand filmul Groundhog Day, despre care urmează să vă vorbesc cu o altă ocazie.

Rămăsesem la vicioasele şi interminabile sesiuni. Ei bine, după ce sesiunile dau colţul, vin sesiunile speciale cu măşti INM-istice ori UNBR-istice. Cum ziceam. Vicioase şi interminabile. Clopotul anunţă întotdeauna următoarea rundă. Iar rundele nu se sfârşesc niciodată. Căci cea din urmă urmează să fie cea dintâi dar în alt ambalaj.

În realitate nimeni nu scapă.

Semnat,

o studentă din anul II cu domiciliul în Bucureşti

Sursa imaginii: undeva de pe net.