La noi în redacţie nu se citesc doar coduri, legi, monitoare oficiale sau de calculator. De aia a şi venit Robi într-o zi şi ne-a zis: Bă, vedeţi că a scos unu’ Ardelean, care-i avocat, o carte: din oficiu. Toată lumea era adâncită în gânduri (moţăia). Loieru’ s-a trezit deştept şi a zis: Păi dacă a scos-o din oficiu, hai să o cumpărăm şi noi tot din oficiu. Robi s-a uitat la el ronţăindu-şi covrigul cu sare, uitat pe masă de două zile şi i-a zis: Bine că eşti tu deştept. Ia, bagă nişte întrebări, să-l facem de-un interviu pe tovarăş.

Cristi Ardelean ne-a răspuns cu rapiditate şi amabilitate, semn că nu era ocupat încă să scrie la noua lui carte, anunţată chiar în interviul pe care ni l-a dat. Noi îi dorim la cât mai multe, la cât mai mare şi la cât mai puţine oficii 🙂 . Cât despre voi: puneţi mâna în buzunar şi luaţi-vă o carte de vacanţă. Cum din ce? Din oficiu.

Redacţia Loieri: Despre avocaţi se spun multe. De obicei de rău. Aţi încercat, într-o anumită măsură, prin cartea pe care aţi scris-o (Din oficiu) să prezentaţi o faţă mai bună a profesiei sau o faţă reală a ei?

Cristi Ardelean: Despre avocaţi se spun într-adevăr multe şi, din păcate, deseori sunt nedreptăţiţi pe baza unor clişee. Cartea nu îşi propune să reabiliteze imaginea profesiei, ci să ofere o privire – ficţională – din interior asupra unor activităţi care se văd cu totul altfel la televizor sau în opinia publică, deoarece publicul ţintă la care m-am gândit şi pe care-l sper nu e format doar din avocaţi, ci poate mai degrabă dimpotrivă.

Aşadar, răspunzând cât mai precis, imaginea din carte asupra profesiei îngroaşă puţin tuşele, într-o cheie ironică, atât asupra aspectelor pozitive, cât şi asupra tarelor profesiei. Astfel, un cititor exterior profesiei va putea spune fie „aha, ştiam eu că ceva de genul se întâmplă”, fie „vezi, bănuiam eu că nu sunt nişte lichele.”

Redacţia Loieri: Din câte am văzut noi pe Atotştiutorul Google nu sunteţi la prima faptă (carte). Prima a avut un subiect mai lumesc, a doua e, se pare, despre profesia (munca de zi cu zi) pentru care aţi terminat o facultate. Ce urmează? Sunteţi tentat să deveniţi un John Grisham al României?

Cristi Ardelean: Din fericire – sau din păcate, ţinând cont de rolul controversei – nu am fost găsit deocamdată vinovat pentru vreuna dintre fapte. Ambele cărţi sunt deosebit de lumeşti şi mizează pe curiozitatea inerentă a cititorului pentru două subiecte populare, însă greu accesibile celor proveniţi din mediul „exterior”: lumea pariurilor şi marasmul sistemului judiciar.

În prezent lucrez la un proiect foarte diferit de primele două cărţi, care sunt convins că va stârni ceva valuri, aşa că deocamdată prefer să nu îl divulg. Mi-ar face plăcere să am măcar pe sfert succesul lui Grisham, dar comparaţia merge doar în privinţa asta.

Redacţia Loieri: Noi am lansat o campanie neoriginală (fiindcă o au şi alţii): „Sfatul Loieri: citeşte o carte.” Ne întrebăm şi vă întrebăm: Ar putea cititul salva, în vreun fel, individul, indifrent de ce profesie/sex/religie/convingeri/păreri/etc. ar fi el? Dacă da, de la ce l-ar putea salva? 🙂

Cristi Ardelean: Cultura – chestia aia pe care o ai după ce ai pierdut tot – salvează în general individul şi societatea, cât timp ea e formată din cât mai mulţi indivizi cu acces la cultură. Cititul nu e decât o faţetă a manifestării culturale, alături de pictură, muzică, teatru, cinematografie, performance-uri şi altele, dar e deosebit de necesar pentru că e una dintre cele mai accesibile forme culturale. O carte se poate, încă, citi oriunde şi de oricine, e motivul pentru care hârtia şi textul scris n-au murit încă şi vor mai rezista măcar ceva vreme.

Toţi trebuie să fim salvaţi de îndată ce mijim ochii şi mintea spre realitate şi realizăm absurdul ei. Cultura ne salvează, măcar parţial, măcar temporar, de la moarte – şi nu prin nemurire, ci prin depăşirea ei în forma asumării.

Redacţia Loieri: La ce bun să scrii, dacă nu câştigi mai nimic din scris? Şi mai ales dacă poţi să câştigi din avocatură, aşa cum crede toată lumea? Are rost o bătaie de cap în plus vs. cluburi & cafele? Pentru ce sau pentru cine?

Cristi Ardelean: Piaţa românească de carte e la pământ şi orice demers îndreptat spre câştig financiar sau/şi faimă generează ridicol. E una dintre cele două teme principale ale romanului, alături de privirea din interior asupra profesiei de avocat. Scriu pentru că mi-e necesar, la fel cum trebuie să fac sport sau să gândesc pentru mine. E o necesitate, un strigăt interior care trebuie descătuşat şi încadrat într-o formă acceptabilă pentru public. Un soi de tratament auto-medicamentos. Viaţa socială şi timpul liber nu transgresează timpul necesar scrisului, o bătaie de cap care vine după legi care-mi scapă, în momente dintre cele mai diverse şi nepotrivite.

Redacţia Loieri: De obicei, ultima întrebare e retorică. De obicei, cu o singură excepţie, ni s-a răspuns şi la întrebarea retorică. Aşadar, retoric întrebând: De ce „Din oficiu” şi nu „Avocat ales”? 🙂

Cristi Ardelean: Dacă asta e cutuma, atunci răspund cu plăcere. Un răspuns pretenţios ar fi că viaţa ne pune des în faţa faptului împlinit, „din oficiu” şi peste voia noastră. Un răspuns onest ar fi: pentru că nu „fac penale”. 🙂

Redacţia Loieri: Vă mulţumim pentru interviu.