Noi am propune o revizuire comportamentală înainte de a discuta despre una constituţională. Dar cum noi ca popor suntem atipici când vine vorba de bun simţ, redacţia îşi propune să-l ajute pe legiuitor cu o mână de amendamente în vederea revizuirii Constituţiei.

1. Ordonanţele de urgenţă

Propunem ca textul constituţional să fie mai explicit de această dată, motiv pentru care sugerăm ca ordonanţele de urgenţă să poată fi promulgate doar atunci când discutăm despre a doua venire a lui Iisus ori alte situaţii de genul acesta – de exemplu, un alt exemplu ar putea fi acel exemplu cum că marmota nu mai reuşeşte să învelească ciocolata în staniol. Tragic, nu? Asta da situaţie ce trebe musai remediată printr-o ordonanţă de urgenţă.

2. Dreptul la tăcere

Sugerăm ca dreptul la tăcere să fie expres definit în noua Constituţie ca fiind transferul tăcerii din relaţiile moderne dintre vieţuitoare, în cadrul procesual penal. Pentru a evita actualele discuţii, considerăm musai-musai să se pună o notă de subsol pentru procurori şi instanţe unde să scrie cu font de 16 că dreptul la tăcere este “un drept care trebuie luat ca atare, nu călcat în picioare”.

3. Dreptul loierului de a grăi nestingherit în instanţă

Propunem să existe o prevedere expresă prin care să se garanteze graiul liber în instanţă al loierului. Suntem tentaţi să propunem chiar o sancţiune constituţională pentru judele care îndrăzneşte să dea ochii peste cap când loierul a grăit mai mult de 5 minute. Ne gândim în sensul aiesta ca în momentul în care loierul este întrerupt, să poată în numele Constituţiei să-şi arate cocoşelul în faţa instanţei. Iar dacă nu are cocoşel din diferite motive, să aibă posibilitatea constituţională de a se folosi de cocoşelul unui coleg. Chiar cu forţa.

4. Contribuţia la sănătate – o facultate

Ce are în comun Biserica cu Casa de asigurări de sănătate? Mai tăţi contribuie în speranţa că o să şi beneficieze vreodată de ceva, dar mai tăţi sfârşesc prin a conştientiza că şi-o luat o mare ţeapă. De aia ne gândim că cel mai echitabil ar fi să îşi ia ţepe doar ăia care au vreo plăcere ascunsă în acest sens.

5. Dreptul de a începe cu o notă de 4

Ca o garanţie a consolidării statului de drept, considerăm că e musai să se prevadă în Constituţie că toţi – absolut toţi – cei care vor să se facă juzi ori procurori, să îşi înceapă facultatea cu o notă de 4. Numai aşa credem că ar învaţa şi ei – pe propria piele – că în viaţă, poţi să o iei în freză pe nedrept din simplul motiv că există unu mai şmecher care are chef de glume. În acest caz, legiuitorul.

Am zis!