Cum e lumea cârcotaşă iar o să se ia de noi că nu ştim să scriem decât porno. Numai trebuie să înţelegeţi că nu e vina noastră. Ştiţi cum e cu instinctul, fie el şi juridic: nu-i ia mult până face de-o erecţie. Aşa-i şi cu ultima modificare a regulamentului instanţelor. Ca şi cum totul merge brici prin Onoratele, singura problemă rămasă nereglementată a ajuns pe masa CSM-ului: cât de sus stă judecătorul? Dar procurorul? Dar avocatul?

Pe unde intră judele? Da’ la parchetar nu-i facem un acces cu cristale Şwarovski? Şi, cum, loieru intră grămadă, buluc, la un loc cu toată pestriţimea de justiţiabil?

Poate unora li se par nişte întrebări legitime care meritau răspuns nu la o bere pe terasă (adevărul că dă imediat frigul, aşa că înţelegem de ce a fost evitată o asemenea soluţie), ci într-o hotărâre CSM. Pentru noi însă e total inexplicabil de ce judecătorul şi procurorul stau la 40-50 de centimetri de sol, iar avocaţii la 20-30. Cine a stabilit limitele ăstea variabile? Şi după ce criterii? Mai ales: de ce?

Nu-s întrebări retorice. Din contră, sunt, pentru noi, fără răspuns.

În probleme din ăstea de mărimi, ştim noi nişte indivizi care compensau prin achiziţii de maşini cu mulţi cai putere. Aici însă nu ne dăm seama cine ce vrea să compenseze. Fiindcă atunci când într-un sistem juridic se pune problema cât de mare să fie podiumul judecătorului, există numai două variante: ori cineva se pregăteşte să o violeze pe doamna Justiţia, ori deja a făcut-o şi se încheie satisfăcut la pantaloni.