Am văzut că avem un public ţintă care preferă titlurile ăstea la metru, aşa că am zis să speculăm momentu’. Că ce e viaţa fără speculă? Vă spunem noi ce e: e ca Şova fără bască.

Pam-pam.

Asta cu Şova n-are absolut nicio legătură cu subiectul nostru, da’ aşa tare ne-am enervat azi dimineaţă citind despre cum vrea individu’ să mute autostrada prin curte pe la el, că nu ne-am putut abţine. Revenind…

Noi tot privim din culise de vreo trei ani cum încearcă unii să îşi facă siteuri de promovat cabinetul sau societatea. Şi, fără să dăm nume, am constatat că majoritatea sunt făcute la fel de bine ca blugii chinezeşti: dacă le speli o dată, se duce vopseaua.

Nu vă gândiţi c-om fi ceva genii artistice, pui de picasso virtuali sau rembranzi cu juma’ de normă, în timpu’ liber. Da’ nici nu apreciem că majoritatea colegilor are gusturi la fel de evoluate ca afinitatea râmei pentru foie gras.

Fără nicio ruşine, fraţilor, suntem o profesie de încuiaţi, fără simţ artistic şi cu pretenţii de elită. Măcar de am lăsa pretenţiile în familie şi să nu venim cu ele la serviciu, ca apoi să ne facem siteuri de kko.

De fapt, sunt vreo trei categorii de avocaţi care au siteuri:

– ăia de şi-l fac pe wordpress sau, mai rău, au ei un prieten din generală care se „pricepe” la siteuri;

– ăia de apelează la aşa-zis web designeri de colţu’ blocului, cu poze luate din baze de date free, cu ciocănele de judecător pe post de header – chit că ei avocaţi;

– ăia care chiar dau bani să-şi facă site şi aproape le iese, dacă nu ar sări aşchii din el, de la scorţoşenie.

Am găsit foarte puţine siteuri chiar bune. La multe din celelalte, pozele cu echipa de avocaţi îs exact cum zice titlul: de parcă vor toţi să-l alerge pe fotograf. Ceva de genu’:

zombie-walk-02
Pe bune acuma?

Propunerea noastră e următoarea. Dacă vreţi să ştiţi ce e de kkt cu siteul vostru trimiteţi-ne link şi vă spunem. Putem fi gratis acei critici de www. Că dacă ne luăm noi din proprie iniţiativă de voi o să se lase cu sânge pe displayuri şi plângeri penale cu discuţii interminabile legate de incriminarea sau dezincriminarea calomniei.

Dacă vreţi să ştiţi ce înseamnă pentru noi un site original, aruncaţi un ochi aici.