Ţinem să vă avertizăm că acest episod poate fi considerat unul extrem de ilogic din perspectiva firului narativ sau a ideilor exprimate. Cu toate acestea vă rugăm să nu consideraţi că Robi s-a apucat de tras pe nas sau fumat altceva decât clasicele kenturi. Ne-a explicat foarte clar că episodul reflectă foarte bine senzaţia pe care i-a lăsat-o aventura lui prin Ţara cu justiţie (dis)funcţională. Nu a vrut să dea nume dincolo de clasica referire din titlu (Ţara piticilor). Fără alte introduceri, vă lăsăm să încercaţi să înţelegeţi ceva din cele relatate mai jos.
Episodul 4. Aberatio in integrum
Când eram mic bunicul îmi povestea de vremurile pe care le trăise. Fusese şi în război, prinsese şi egalitarismul în care toţi oamenii aveau cel puţin aceeaşi înălţime, dacă nu chiar erau mai egali unul decât altul, auzise şi de românul care zburase dincolo de Cer şi râsese de el în sinea lui când îl auzise spunând: „În Cosmos totul e negru!” „Normal, bă, ţâcă!” hohotea el, de fiecare dată când îmi povestea, „Fiindcă ai fost noaptea, de aia e!” După ’89, nu i-a plăcut că toate se scumpeau. Monologa în fiecare seară cu teveul, înjurându-i pe toţi şi făcându-i hoţi sau mincinoşi. Nu i-a mai plăcut lumea asta. Nu i-a plăcut nici că am ajuns avocat. Mi-a zis-o înainte să moară: „O să ajuţi toţi borfaşii să scape de închisoare. Aşa te-a-nvăţat tată-to?” Nu l-a interesat niciodată răspunsul meu.
În timp ce-mi amintesc toate acestea, avionul aterizează. Toată lumea aplaudă. Nu fiindcă le-ar fi plăcut aterizarea sau că zborul ar fi fost lin şi adormitor. Se bucură că sunt în viaţă. Aşa suntem toţi. Egoişti. Chiar şi atunci când ne bucurăm pentru alţii de fapt ne bucurăm că îl ştim pe cel care a făcut ceva atât de extraordinar încât merită aplauzele noastre egoiste. Şi de altfel, oare, nu fiindcă ne ştie el pe noi a ajuns ce a ajuns aşa încât merită să îl aplaudăm?
H. e un sat de munte cu aeroport internaţional. Are hoteluri de cel puţin patru stele, internet desigur, dar mai ales, aer curat. Judecătoria luceşte de curăţenie şi are băi care nu funcţionează pe principiul: cel mai bun săpun e apa. Toţi magistraţii au program fix de la 8,00 la 16,00 şi în weekend se relaxează jucând fotbal sau şah cu avocaţii. Doamnele magistrat şi doamnele avocat merg împreună la shopping şi, când obosesc, stau la o limonadă sau la o apă plată discutând despre noile tendinţe în jurisprudenţa Înaltei Curţi. În sălile de judecată, toate lumea discută respectuos, probelor în apărare li se dă aceeaşi importanţă ca celor administrate de procuror, care, în caz de dubiu, pune fără de greş concluzii de achitare. Judecătorii arestează foarte rar pe litera f) de la 148, sesizând săptămânal, prin respingerile arestărilor pe acest temei, anacronismul acestei prevederi legale. De alfel, foarte rar, Parchetul face propuneri cu temei exclusiv pe această literă. I se mai întâmplă vreunui procuror tânăr, începător, care este privit cu indulgenţă de colegul judecător şi de avocat. În concluziile lor, avocaţii sunt tot timpul pertinenţi, succinţi, nu se abat de la subiect şi, mai ales, nu mint. Şi din acest motiv toată lumea îi respectă şi îi consideră repere morale ale societăţii.
Hotelul în care intru să mă cazez are o recepţionistă care mă cunoaşte. Nu ştiu de unde. „Vai, domnule Ciobanu, ce ne bucurăm să vă avem ca oaspete!” Bucuria care îi crispează chipul într-un zâmbet mi se pare sinceră. Mă decid să-i dau o şansă şi o cred. „Nu mai puţin mă bucur eu să vă văd, doamnă!” Chicoteşte şi îşi pleacă ochii în pământ ca şi când regele Franţei, Ludovic al paişpelea, i-ar fi spus ce femeie frumoasă e. Îmi primesc regulamentar cheia de la cameră, 666, la etajul 6, cu vedere spre Pisc. Aşa-mi spune recepţionera. Urc şi mă aştept să văd de la fereastră un vultur cu un pix în plisc pe Pisc. Bineînţeles că nu totul e ca în poveşti. Vulturul lipseşte. În schimb, pe masa de hotel, în pliantul de prezentare turistică, apare o poză cu el. Stă nemişcat pe pisc şi ţine în plisc un pix marca Parker. Mă uit mai atent şi mi se pare fotoşopată. Pare că marca pixului a fost suprapusă pe un pix no name. „Ce ţi-i şi cu licenţele ăstea poetice”, murmur eu. Apoi, mă bag la duş cu gândul să mă trântesc devreme în pat. Mâine am o cauză şi trebuie să fiu odihnit.
Vulpea brunetă de munte îmi sare în faţă. E încălţată şi poartă tocuri. E rujată strident şi fardată. „Ce Faci Ursule? De Ce N-ai Coadă?” , mă întreabă. „Dar tu de ce vorbeşti cu majuscule?”, o întreb. „Vai, Scuze, Se Vede?” „Da şi e supărător!” „ÎŢI PLACE MAI MULT CU CAPSLOCK?” „Desigur, nu.” „în regulă atunci o să vorbesc fără majuscule şi fără semne de punctuaţie fără diacritice nu pot că nu îmi permite autorul atâta respect pentru limba română măcar”.
Mă trezesc cu capul greu. Răcoarea dimineţii mă dezmeticeşte. Am visat prostii. Sar din pat şi mă pregătesc de plecare.
La intrare în Judecătorie mă aşteaptă gardianul de serviciu cu cafeaua făcută. „Poftiţi, domnule Ciobanu, ca de obicei, fără lapte şi o linguriţă de zahăr brun”. Îi mulţumesc. Mă informează că şedinţa va începe în cinci minute în sala de şedinţe de la parter. Intru. Procurorul de caz e deja la masa de şedinţe. Mă aşez lângă el. Îi strâng mâna, ne zâmbim. Îmi salut şi clienta. Sunt avocat din oficiu pentru Vulpea din dosarul „Ursul păcălit de vulpe”. Înşelăciune clasică. Vulpea i-a promis Ursului că dacă îl denunţă pe arici că acesta trage ţepe la toţi care se apropie prea tare de el, atunci va suporta din banii ei o operaţie estetică de reataşare a cozii. Se pare că Vulpea nu s-a ţinut de cuvânt, deşi Ursul a făcut denunţul.
Intră şi judecătoarea. Ne dăm mâinile cu toţii. Suntem relaxaţi, e doar Procedura preliminară. Procurorul prezintă pe scurt acuzaţia, în două minute, toţi am citit actul de sesizare, nu e necesar să ne pierdem vremea. Judecătoarea o informează pe Vulpe că are posibilitatea să dea explicaţii preliminare asupra acuzaţiei, fără a însemna că tot ce zice poate fi folosit în acuzarea ei. Aceasta explică, arătându-i contractul pe care Ursul îl invocă şi subliniind faptul că în el se face referire la termenul de coadă fără a se preciza dacă e de urs sau altfel de coadă. Or, Ursul ştie foarte bine că nu se mai găsesc cozi de urs pe piaţă, nu se mai fabrică. Aşa că ea îi propusese, după denunţ, o coadă de papagal, frumoasă, colorată chiar îi stătea bine pe maro-ul blănii. Ursul s-a supărat pe motiv că e luat de papagal şi a depus plângere. Procurorul propune să fie adus şi Ursul pentru a auzi şi varianta lui. Judecătoarea se declară lămurită având în vedere că plângerea e făcută de Urs şi putea să spună în ea tot ce era necesar. Îi explică Vulpii că pe viitor va trebui să fie mai clară în contracte, pentru a evita astfel de situaţii. Semnează decizia de neîncepere şi i-o înmânează. Apoi, îi spune grefierei să nu uite să-i comunice soluţia şi Ursului. Ne strângem amabil mâinile. Eu refuz politicos onorariul din oficiu, la înţelegere cutumiară cu Parchetul, având în vedere că n-am prestat niciun serviciu juridic, doar am asistat la o discuţie. Plus că oricum Statul a cheltuit cu mine pe cazare.
Ies din Judecătorie. Prin dreptul nostru trece Ariciul. E flancat de doi poliţişti DNA. În urma lor, un coleg avocat îşi planifică la telefon agenda pentru săptămâna în curs. Eu îmi privesc ceasul. Mai am trei ore până la decolare.
„Mergem la o bere?”, îmi întreb colegul procuror.
„Hai!”, zice. „Şi eu am terminat pe ziua de azi. Ştiu o terasă aici, aproape.”
Pornim încet, la pas, relaxaţi. Pe deasupra noastră trece Vulturul. Ne dă ocol şi apoi se aşează pe Pisc. Neclintit. Ca aerul de vară prin care trecem. Terasa la care ne aşezăm e la intrarea în H. În timp ce aştept să ni se aducă berile, de plictiseală, citesc încă o dată plăcuţa de la intrarea în localitate: „Bine aţi venit în H.! Vă dorim şedere plăcută! Nu uitaţi să vizitaţi şi alte atracţii turistice din Ţara piticilor”.
Chelnerul ne aduce berile. Ciocnim şi sorbim cu sete. E rece şi bună.
„E chiar plăcut aici în Ţara piticilor, parcă nu-mi mai vine să plec”, gândesc. Telefonul îmi sună. E număr de România. Nu răspund. Îl setez pe silenţios şi mă pun la poveşti cu procurorul. Pe cer, undeva spre vest, se vede un nor alb. Atât.
[Aventurile lui Robi în Ţara piticilor continuă cu episodul 5.]
Confirmări/Notificări