Aşa cum spuneam, am putea scrie multe. Episoade zilnice, kilometrice, chiar kilogramice, pentru că material e din plin. Timpul ne presează, însă. Ştiţi bancul cu timpul? Mai bine să nu-l ştiţi, mai bine să-l ştie alţii care merită.

Dintr-o altă perspectivă a motivării hotărârii instanţei de fond, vrem să vă aducem de după Codurile gri, unde stăm noi, majoritatea (vorba cântecului), povestea aventurii scurte şi deloc plăcute a lui Robi în tărâmul în care domnea Zmeul denumit în clar “pericolul concret pentru ordinea publică”. Aşa că haideţi să vedem dacă Robi a tăiat zmeul bucăţi sau şi-a luat de la acesta o perversă ca pe Târgu-Ocna (să ne fie cu iertare, dar expresia e genială).

Episodul 2. Atenţie! Pericol concret pentru ordinea publică. În caz de nevoie, spargeţi geamul!

În sala de judecată pute a transpiraţie. Lumea este emoţionată că participă la un act de justiţie. În boxă, inculpaţii miros frumos, a detergent de rufe, folosit de arestul Poliţiei pentru cei care intră. Fiindcă ei ştiu că cei care intră, nu intră pentru 24 de ore, ci pentru mai mult, pentru mult mai mult şi, prin urmare, trebuie să fie curaţi, să nu strice echilibrul de patogeni din beciul instituţiei.

Cei trei judecători din completul de recurs au priviri goale, supărate. Sunt într-o continuă stare de depresie. Nu le e uşor ca în fiecare zi să respingă recursurile celor care nu se consideră pericole publice concrete. Sau abstracte, după caz.

La bară, o mantie de avocat pledează pentru lipsa pericolului concret. Cu foarte puţină convingere. Cunoaşte practica. Ştie că pericolul ăla concret dispare numai când instanţa nu-l mai găseşte nici cu detectorul de metale. Şi, deocamdată, detectorul de metale al completului de recurs e în service. I s-a stricat pedala de frână. Şi afişajul electronic s-a blocat pe modul “de arestat, că merită”.

Urmează cauza mea. Mă ridic şi mă prezint pentru inculpat.

“Cereri prealabile sau excepţii dacă aveţi?”, întreabă preşedintele completului.

“Aşa avea, dar ce folos! Hai să discutăm pe bune”, zic eu, în gând. Cu voce tare, însă:

“Nu avem, Onorată Instanţă!”

“Poftiţi atunci pe fond”, mormăie plictisit preşedintele de şedinţă.

Mă scobesc un moment prin dosar, după concluzii. Le găsesc, le arunc un ochi critic şi le pun la loc. Mă uit la cei trei din faţa mea. Mă întreb ce gândesc la momentul ăsta, fiindcă fiecare se uită în altă direcţie decât în direcţia mea. Tuşesc aproape auzit şi încep:

“Daţi-i drumu’, că are familie. N-a vrut să facă ce-a făcut. V-o jur şi eu şi el. Are doi copii mici acasă de care trebuie să aibă grijă. Nevasta nu face nimic toată ziua, el e singurul din casă care merge la furat. Promite că o să fie băiat bun de acum şi că îşi va găsi de lucru, orice, va face orice, numai nu îl ţineţi la beci, că nu-i place. Uitaţi, până şi eu am lacrimi în ochi… M-am emoţionat, îmi cer scuze.”

“Inculpatul, ce aveţi de spus la ultimul cuvânt?”

“Onorată Instanţă, am fost arestat pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 208 rap. la art. 209 alin. 1 lit. e şi g Cod penal. Mi se impută că aş fi sustras un autovehicul marca Renault din parcarea unui hotel, pe timp de noapte. În primul rând, vreau să mă refer la condiţiile stabilite de art. 143 Cod procedură penală şi ulterior mă voi axa în pledoaria mea asupra veşnicului invocat de distinşii reprezentanţi ai parchetului art. 148 lit. f) Cod procedură penală. Domnule preşedinte, vă rog să observaţi că cerinţa esenţială pentru a se putea dispune măsura preventivă a arestului este aceea de a avea în cauză indicii temeinice că s-ar fi comis o infracţiune. Or, după cum reiese din actele dosarului, nu putem vorbi de asmenea indicii tocmai pentru că parchetul prezintă lacunar starea de fapt şi deformează voit realitatea în scopul ocolirii cerinţei mai sus amintite. De altfel, după cum arată unanim şi jurisprudenţa, chiar jurisprudenţa Onoratei Curţi care e învestită cu judecarea prezentei cauze, nu e suficient să avem o bănuială a organului de urmărire penală că o persoană a comis o faptă prevăzută de legea penală, ci e necesar ca această bănuială să îşi regăsească fundamentarea în probe pertinente care să răzbată cu putere din conţinutul dosarului de urmărire penală. În prezenta cauză, din contră, dosarul de urmărire penală conţine 10 file din care: 5 file e propunerea de arestare, 1 filă – mandatul de aducere a subsemnatului, 1 filă – ordonanţa de reţinere, 1 filă – declaraţia subsemnatului prin care nu dau nicio declaraţie şi 2 file declaraţia de martor a procurorului de caz în care acesta menţionează că i s-a spus lui de către un elefant roz de încredere că eu aş fi furat maşina de care facem vorbire. Or, în mod evident, în rezervaţia Biosferei Delta, Alfa şi Omega, situată în vecinătatea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sus în deal e o Vale, nu avem elefanţi roz. Aceştia au fost împuşcaţi încă din 1990, fiindcă ştiau prea multe despre revoluţia română.”

Rumoare în sală. Lovitură de teatru! Elefanţii roz au dispărut de mai bine de 20 de ani!

“Linişte în sală! Vă rog, continuaţi. Dar concentraţi-vă pledoaria, vom amâna pronunţarea 10 secunde, dându-vă posibilitatea de depunere a unor concluzii scrise prin SMS, pe telefonul doamnei grefier.”

“Închei acum. Mulţumesc. Aşadar, elefanţii roz fiind dispăruţi, ne întrebăm cum putem vorbi de existenţa acestui feroce Pericol Concret pentru Ordinea Publică. De ce ne întrebăm asta? E de notorietate că Pericolul Concret se hrăneşte cu elefanţi roz. Or, dacă aceştia au fost declaraţi oficial dispăruţi ca specie în 1990, iar noi suntem în 2011, cum a putut bestia să nu moară până acum de foame? Solicităm aşadar admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii instanţei de fond şi rejudecând cauza vă solicităm să respingeţi propunerea de arestare preventivă cu cosecinţa punerii mele de îndată în libertate.”

“Instanţa rămâne în pronunţare. Suspendăm şedinţa 5 minute.”

Sala se goleşte. Rămâne doar procurorul de şedinţă. Îi face un semn nervos elefantului roz din spatele sălii să vină până la el. Eu ies. Am nevoie de aer, apă şi de un nou cod  de procedură penală. Pe ultimul nu ştiu de unde să-l iau.

[Aventurile lui Robi în Ţara piticilor continuă cu episodul 3.]