Îmi aduc aminte de momentul în care am decis că vreau să fac dreptul. M-am trezit într-o dimineaţă şi mi-am spus: vreau să fac dreptul. M-am convins la o bere cu prietenii de liceu că o să mă descurc de minune, că din prima până în ultima zi le voi arăta eclecticilor cât de awesome sunt, iar lumea îmi va cădea la picioare.

Dar apoi am ajuns la facultate… şi totul s-a schimbat. După acest punct nu mai voiam decât să scap cu viaţă. Şi dacă se poate… cu mintea întreagă. C-am văzut multe în timpul facultăţii.

1. Studenţi gelaţi şi cu decolteu ce îşi luau toate examenele deşi în anul IV de facultate încă n-aveau habar cum se numesc amfiteatrele din incinta facultăţii. Pentru ăştia marea performanţă era să prindă un loc în echipa de Hexagon… la fotbal. Şi mulţi o prins. Că fără oameni cu mintea odihnită nu erau speranţe în meciurile cu Craiova. Dar să nu-i desconsiderăm pe toţi. Că doar al nost coleg Robi Ciobanu a fost extremă ascunsă generaţii la rând. Şi a ajuns decent… zic unii.

Îmi aduc aminte de ăştia când au mers la festivitatea terminală. Când şi-au ajuns numele au păşit în faţă şi au salutat galeria. Iar galeria a răspuns cu: bravo tati, mai ai 10 restanţe şi primeşti şi diplomă!

Dar nu aveau nicio grijă. La un moment dat s-au prins că examenele nu se iau prin studiu ci utilizând tehnologia. Maximizarea şanselor, nu? Peste ani o să-i vedem procurori sau eventuale cadre didactice care se vor plânge de corupţia din sistem şi de prostia celor din jur. Căci nu-i aşa că e suficient doar să treacă o bucată de vreme pentru a uita cine am fost cândva şi a da lecţii de moralitate?

2. Studente pe tocuri ce stăteau la coadă pentru a pune întrebări profesorilor după ce s-o gătat cursul. Astea-s ca fisticul. După ce observi crăpătura, poţi să le mănânci cât îs verzi. Că pe urmă devin ceva fiinţe bizare care se uită peste rama ochelarilor când vorbesc cu tine şi te fac să te simţi mic şi sfrijit – un fel de Golum în ţara minunilor.

Astea-s alea ce pun întrebări la curs după care oferă repede şi răspunsul. Nu cumva să pară că nu ştiu despre ce vorbesc. În capul lor, atunci când ridică mâna într-o sală arhiplină, se stinge lumina iar un reflector din cristal Swarovski începe să le urmărească ca ochiul lui Sauron.

To be continued…