Nota redacţiei: după cum ziceam recent pe FeBe, nu ne-am băgat cu păreri în campania asta electorală. Guest postul de mai jos, al domnişoarei Oana Teodorescu (sperăm, o contributoare şi pe viitor), se înscrie în aceeaşi linie. Nu vă dă nimic mură-n gură. Sperăm însă să vă scoată la vot. #hailavot

Trebuie să recunosc, am votat o singură dată la viaţa mea. Cu alte ocazii, ba mi-a fost lene să ies la vot, ba nu m-a interesat, mai ales că percepeam treaba cu votul ca fiind o chestie de oameni mari şi inteligenţi, nu pentru tineri boemi ca mine, care habar n-au cine-i prim-ministru, dar ştiu toate bodegile unde berea e mai ieftină (sau frappé-ul, să mă dau mare că ştiu şi eu sofisticăreli d’-astea de hipstăr).

Ei bine, anul acesta m-a pălit responsabilitatea civică şi am decis să votez, aşa că m-am apucat să-mi fac temele din timp. Am urmărit cam toate partidele şi toţi politicienii pe Facebook (ăia mai şmecheri au şi site), că doar am pretenţii de duduie intelectuală care citeşte ştiri politice, nu mondene. Nu m-a impresionat nimeni, mai ales că toţi recită aceleaşi lozinci voalate în cuvinte mai mult sau mai puţin pompoase, parcă atent selectate ca să nu le priceapă nimeni. Aşadar, nu mi-a smuls o lacrimă de emoţie nicio doctrină hibridă şi răstălmăcită (că mulţi au tendinţa să pozeze în mari inovatori în ale politicii, când nu fac altceva decât să înlocuiască două-trei cuvinte cu sinonimele lor) sau vreo promisiune utopică (a se citi cerşeală electorală inspirată din basme, cosmetizată într-un marketing ieftin şi fondată pe barbologie).

Dar nu m-am dat bătută. Oi fi eu prea necoaptă şi paralelă cu politica de nu înţeleg ce pălăvrăgeşte partidul x sau candidatul y, mi-am zis în sinea mea, motiv pentru care am făcut un mini research în rândul cunoştinţelor mele, să iau pulsul campaniei electorale şi să mă lămurească cineva ce-i de capul aspiranţilor la parlamentare. Întrebând în stânga şi în dreapta, am aflat că, indiferent cu cine votez, voi îndeplini una sau mai multe dintre următoarele trăsături (şi, cu acest prilej, mi-am lărgitul şi palmaresul de jigniri care mi-au fost adresate până acum): o viitoare asistată social care susţine corupţii şi penalii; o sorosistă care vrea să distrugă România; o pupătoare de moaşte care se vinde pentru o pomană de două kile de mălai şi trei pixuri cu sigla partidului; o naţionalistă xenofobă fără valori europene; o extremistă care propovăduieşte “noua ordine mondială”; o simpatizantă a ruşilor; o sclavă a americanilor; o eretică fără şansă de mântuire; o socialistă care aşteaptă beneficii moca de la stat; o satanistă deghizată în liberală care va transforma România în Sodoma şi Gomora; o sectantă care susţine islamizarea Europei; o trădătoare de neam care nu vede că ne-am vândut ţara; o capitalistă care face de ruşine măreţul popor român şi valorile-i creştine; o comunistă nostalgică spălată pe creier etc.

Şi, uite aşa, mi-a cam pierit cheful de politică. Faza naşpa e că voi întruni una sau mai multe dintre aceste trăsături şi în cazul în care nu votez, deci chiar şi comoda mea atitudine miserupistă poate avea o contribuţie la rezultatul alegerilor. Dar, după ample cercetări pe net şi discuţii cu analişti politici dotaţi cu două clase mai multe decât trenul, am ajuns la concluzia deloc surprinzătoare că nu ştiu cu cine să votez. Ăia nu-mi plac, că au făcut şi au dres, dar nici ceilalţi nu-s mai buni, că şi ei au zis cutare lucru şi au făcut pe dos, mai sunt şi alţii care vând aceleaşi gogoşi în ambalaje diferite… Deci, pe cine aleg? Că bine n-au prea făcut nici unii, nici alţii. Atunci, dacă mă ajută logica şi nu cad victimă sofismelor, criteriul după care ar trebui să votez va fi cine a făcut sau cred (sper) eu că va face cel mai puţin rău. Mişto.

Mai sunt două zile până la alegeri şi încă nu m-am decis care dintre trăsăturile tragicomice enumerate anterior mi se potrivesc mai bine şi nici nu sunt sigură dacă x sau y reprezintă răul mai mic. Totuşi nu-mi rămâne altceva de făcut decât să mă dichisesc ca o demoazelă pe 11 decembrie (că doar ies în societate, nu la piaţă, să vadă vecinii ce implicată sunt în politică) şi să pun ştampila unde îmi va dicta conştiinţa – sau astrele, eventual vremea, după caz. Ulterior, mândră că am fost un cetăţean confuz, turmentat, credul şi sceptic, dar foarte responsabil, voi butona Facebook-ul cu degete tremurânde de suspans, curioasă şi nerăbdătoare să aflu pe cine o să înjur în următorii patru ani.