Să fie clar de la început. Dar clar, nu ca manualul lui Mitrache. Sau aşteptările la început de relaţie. Ne vom referi doar la ăi de au tragere spre loiereală. Nu de alta, dar nici măcar Moise nu o lăsat liber la şalupă.

Introducere. Să te bucuri că viaţa ta s-a încheiat şi că urmează să iei la pas drumurile bătătorite ale iadului este un indiciu destul de clar că ai terminat dreptul. Suntem mândri însă de cei care simt totuşi frică-n oase şi fluturi în stomac. Ca la începutul unei relaţii amoroase ce se va dovedi ulterior profund disfuncţională. Cu speranţe-n suflet şi-n cap cu dilema dacă nu cumva se putea alege mai bine.

Ce speră. Cred că în primul rând speră ca terminarea facultăţii să nu fie urmată de şomaj ori un an sabatic în care să aprofundeze cum este viaţa când nu ai viaţă. Apoi, speră să nu ajungă nişte inutili cărători de servietă. Servieta altuia, evident. Speră să crească într-un timp record pentru a le putea spune părinţilor că nu mai au nevoie să primească pachet la final de săptămână. Nu este oare o ironie fină aici? Cum ajung unii loieri să aibă în comun cu clientul lor un pachet cu mâncare primit ocazional de la persoane cu mai puţine studii dar care totuşi îşi permit mai mult decât ei. Mai speră ca lumea să pară cu totul altfel când au o legitimaţie, alta decât cea de student, în buzunar. Ca lumea să îi stimeze pentru ceea ce loierii sunt prin filme. Ca relaţia la distanţă cu prietenul ori prietena ajuns(ă) la INM ori la un alt barou din ţară să reziste în timp.

Ce urmează să obţină. La început de drum, un maestru care nu este interesat decât de faptul ca la final de an să nu iasă pe minus cu voi din punct de vedere financiar. Poate de aia mulţi vă cheamă la interviu şi ajung să vă întrebe de părinţi şi ce maşini conduceţi. Căci mai nou nu se investeşte în oameni, ci oamenii sunt folosiţi pentru investiţii. Infuzie de capital atipică.

După aceea, foarte probabil urmează să fie absorbiţi într-un mediu de lucru toxic în care trebuie făcute eforturi pentru a nu deveni retrograd. În loc să vă aşteptaţi la surle şi trâmbiţe după care să căutaţi pe Google ce înseamnă depresie, mai bine nu aveţi aşteptări de bine şi sunteţi pregătiţi să fiţi dezamăgiţi. Că societăţile de avocatură au devenit fabrici cu forţă de muncă ieftină dar super calificată. Cel puţin pe hârtie. Cu un program de lucru deloc negociabil, care vă lasă fără viaţă personală, dar cu satisfacţia că munciţi pe rupte ca altul să facă bani foarte mulţi de pe urma muncii voastre. Timp în care veţi câştiga experienţă până în punctul în care veţi face munci repetitive ce vă vor reduce la statutul de grefier.

Nu va dura mult până o să vă daţi seama că era mai mişto în facultate. Acolo, chiar dacă baremul era aiurea făcut, măcar cineva îţi citea lucrarea. La oral erai ascultat, iar majoritatea întrebărilor formulate chiar primeau răspunsuri. În loiereală tu întrebi, tu răspunzi. O să ajungi la un moment dat să te baţi singur pă umăr, mândru după o pledoarie reuşită. Singurul care a ascultat-o, dar mândru de ea până în măduva oaselor. Asta până când va trebui să spui clientului că totul a fost în zadar deoarece soluţia este una proastă. Pentru el.

După care, vei ajunge la saturaţie. Este momentul în care ajungeţi să regretaţi că nu ne-aţi ascultat şi aţi rămas în relaţia disfuncţională din timpul facultăţii cu colegul ori colega de la seminar. Nu-i aşa că este naşpa să auzi rahaturi despre drept şi în timpul liber?

Între toate astea, o să ieşi la bere cu foşti colegi. Loieri şi ei. Cei de la INM nu prea vor mai răspunde la telefon. Pentru că nu dă bine să o arzi cu avocaţi. Primeşti puncte doar dacă îi arzi, altfel te arzi. Deci doar cu loieri. Mai mult sau mai puţin nefericiţi ca tine. Şi o să le povesteşti ce ai păţit prin sălile de executare. Şi de cât de proşti sunt cei pe care i-ai întâlnit în scurta ta carieră. Iar ei vor replica cu aceeaşi monedă. Că vieţile loierilor nu diferă. Avem toţi impresia că suntem norocoşi. Dar asta doar din cauză că suntem suficient de persuasivi pentru a ne convinge eul că totul este bine deşi loiereala ucide spiritul mai eficient decât fumatul plămânii.

Căci în realitate, mai bine făceam o altă facultate.

Am zis!