Ieri ne-am gândit să culturalizăm lumea cu zicerea noastră Iustopiană. Şi cum poţi să faci cultură cel mai bine dacă nu zicând lumii că dai cartea moca. Şi aşa au sărit 17 dintre cititorii noştri cei mai pe fază să ne spună ce-o fi zis Superman despre Iustopia „Welcome to the Machine” după ce a citit-o. Evident, premiul vine şi cu o obligaţie morală: aşteptăm un mic review de la cei 17 vizionari, după ce vor fi citit cartea. Asta pentru că în viaţă, se ştie, nimic nu e gratis.

Pentru că ne-au plăcut toate răspunsurile, le-am premiat pe toate. Bonus: le-am inclus în postul ăsta. Să vedeţi că cititorii noştri sunt în mod clar mult mai deştepţi decât ai lor. Ştiţi voi ai cui. Iată, deci, răspunsurile (în ordine total aleatorie):

Ovidiu Gherman

– Auzi! De unde ţi-ai cumpărat-o?
– Am găsit-o în duba poliţiei. Era la loc de cinste, între OG2/2001 şi gogoşi. Încă nu am deschis-o, dar pare interesantă, poliţiştii au zis că e prima „lege” scrisă pe înţelesul lor… motiv pentru care mi-au recomandat-o, cică ar fi şi pentru vedete. O fi bine, o fi rău?! Eu am luat-o!

Alex Matache

Am găsit-o pe un birou de la DNA, sub o păpuşă voodoo cu Buta şi lângă un manuscris despre prezumţia de vinovăţie. La radio se auzea vocea unei doamne confuze, afirmând pe repeat: „Domnu’ avocat, vă rog, pe Cod mă interesează!”

Andreea Aroşcu 

Superman se regăseşte într-o mare măsură în întâmplările expuse în carte, ca fiind activităţi de zi cu zi pe care el le desfăşoară, iar de aceea introduce acţiune în instanţă împotriva autorului, pentru că nu a denumit cartea „Iustopia – Welcome to the Supermachine”.

Kristian Kristian 

Me Superman, (you)Iu Stopia, clearly not from here.

Sintia Ionela Rosu 

Ehh, cumpărată! Superman a primit cartea de la Loieri să o dea cadou mai deoparte lui Sintia Ionela Rosu! Superman e încântat de Iustopia şi de stilul original în care a fost scrisă, ba chiar crede că aceasta îl va ajuta în prinderea răufăcătorilor!

Alexandru Coras 

Având în vedere că, dupa cum bine ştim din ultima ecranizare a vieţii lui, Superman vorbeşte doar limba engleză, cel mai probabil în mintea lui s-a gândit că: „What’s with this book written in this strange strange language, and why are all people dressed like my future fierce enemy Batman (vezi Batman vs Superman trailer, în curând în cinematografe) reading it? I have to find out!”

Radu Bianca Ingrid 

Superman a fost atât de impresionat de Iustopia încât a hotărât ca de a doua zi să devină avocat şi să facă ordine în acest domeniu, „salvând” avocatura din România de corupţie, precum şi de alte lacune!

Diana Dunai

După ce a citit cartea, Superman mai are un singur vis. Să fie şi el loier.

Liviu Boghean

Superman e stupefiat de faptul că loierii încasează în instanţă mai multe ciocane decât el şi tot rămân undefeated, undisputed heavyweight champions în Iustopia. Fiindcă îi plac provocările, Superman vrea şi el să fie cioban, aşa că s-a apucat deja de învăţat procedura penală.

Ramona-Alexandra Rusu

După ce a citit Iustopia, Superman se simte în sfârşit pregătit să dea pentru a 7-a oară examenul la succesiuni. De data asta simte că va avea noroc. 😉

Marian Ialomita

Superman: Se vede că sunteţi ciobani…. în robe! (la moca hop şi eu, pentru asta iubesc eu românul – asta am spus-o eu nu Superman, să ne înţelegem).

Apropo, cartea nu-i cumpărată , e luată de la centru Xerox (rău mai e şi Superman ăsta, nu plăteşte drepturile de autor, dar eu îl înţeleg, n-are bani nici de izmene).

Bianca Deac

Am scris-o eu în arestul preventiv pentru când mă vor condamna… preventiv!

Alesia PEa

Lui Superman i-a plăcut atât de mult IUSTOPIA încât a tipărit-o pe chiloţii pe care îi poartă peste pantaloni ?

Razvan Pintea

Nu prea-i place. Nu are grile la finalul cărţii!

Alex Andru

Superman n-are nevoie de maşină. El merge cu metroù..

Adrian Rista

Dura lex sed lex luthor.

Oanna Tudor

Superman crede că e manual de drept civil şi de aia o citeşte!